Explozie la Anvers: zeci de răniţi şi imobile avariate

ALERTĂ în Belgia: EXPLOZIE într-un cartier studenţesc în urma căreia sunt 14 răniţi şi câteva imobile avariate.

Paisprezece persoane au fost rănite într-o explozie produsă în noaptea de luni spre marţi în centrul oraşul belgian Anvers, transmit agenţiile dpa, Belga şi Reuters, citând poliţia locală, care a exclus, într-un mesaj pe Twitter, orice legătură cu terorismul.

Explozia, produsă în cartierul studenţesc al oraşului, a distrus integral o clădire şi a avariat grav alte două. Unul dintre răniţi este în stare critică. Echipele de salvare însoţite de câini au scos de sub dărâmături şapte persoane până marţi dimineaţă şi încercau să recupereze un copil şi pe părinţii acestuia, cu care se aflau în contact de mai multe ore.

Deşi nu există motive să se creadă că mai există şi alte victime, poliţia nu exclude această posibilitate, a declarat un purtător de cuvânt. Cauza exactă a exploziei nu este cunoscută deocamdată, dar, potrivit postului local de radioteleviziune RTBF, este vorba despre o scurgere de gaze.

Între timp, rezidenţii caselor situate în perimetrul de securitate instalat de poliţie au primit autorizare să revină la locuinţele lor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel