Statutul funcţionarului public trebuie desfiinţat şi înlocuit cu personal contractual, astfel încât acesta să demonstreze şefului că merită să vină şi a doua zi la lucru, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Eugen Teodorovici, preşedinte al Comisiei de Buget Finanţe din Senatul României.
"Când am avut ocazia să fiu consilierul primului ministru timp de zece zile, o performanţă greu de egalat, am avut o idee vizavi de fondurile europene pe care am susţinut-o, şi anume că România poate aduce în maximum trei ani de zile cele 23 de miliarde de euro alocate de la Comisia Europeană. Cum se poate face asta? În perioada de pre-aderare foloseam foarte mult sistemul bancar care prelua funcţia şi atribuţiile statului. Atunci a mers totul perfect, deşi nu am reuşit să capitalizăm. România a fost prima în Europa la absorbţia fondurilor europene în perioada de pre-aderare cu 95% absorbţie, pe fondurile ISPA, Transporturi şi Mediu. Eu sunt pentru o externalizare radicală către piaţă a fondurilor europene. Statul nu are deschidere către mediul privat, este foarte închis. O altă propunere ar fi să desfiinţăm statutul funcţionarului public. Când mă voi întoarce în administraţia publică, că sigur mă voi întoarce, voi desfiinţa tot ce înseamnă statutul funcţionarului public, adică să fie doar personal contractual. Mai bine ca funcţionarul să fie personal contractual şi să demonstreze şefului că merită să vină şi a doua zi la lucru. Nu mai ţine să se laude pe la colţuri funcţionarul public că a schimbat 15 miniştri şi îl schimb şi pe ăsta... Veţi vedea cât vor zbârnâi, nu vor mai avea timp nici să bea apă. Acum, alocă foarte puţin timp pentru muncă şi restul pentru de ţigări, Facebook şi altele", a spus Teodorovici.
Totodată, senatorul a susţinut ideea desfiinţării sintagmei "fonduri europene" şi a precizat faptul că banii europeni intraţi în România în acest an acoperă numai proiectele fazate din perioada 2013-2014, relatează Agepres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu