Ministerul Aviației Civile din Egipt a confirmat vineri că marina militară a găsit rămășițe umane considerate a aparține pasagerilor avionului companiei EgyptAir prăbușit joi dimineață în estul Mediteranei, în timp ce efectua o cursă Paris - Cairo, transmite Reuters.
Marina militară egipteană a reușit să recupereze mai multe rămășițe ale avionului, unele dintre obiectele pasagerilor, rămășițe umane și scaune de avion. Căutarea continuă', a indicat ministerul într-un comunicat.
Ministrul elen al apărării, Panos Kammenos, a anunțat anterior că primele resturi găsite ale avionului EgyptAir prăbușit joi în Mediterana sunt 'un membru de om, două scaune și una sau mai multe valize', recuperate la sud de locul în care a fost pierdut semnalul aparatului.
Oficialul grec a precizat că informațiile i-au fost furnizate de autoritățile egiptene, care coordonează operațiunile de căutare.
Potrivit Reuters, președintele companiei EgyptAir, Safwat Moslem, a declarat vineri la televiziunea de stat egipteană că operațiunile actuale de căutare se desfășoară pe o rază de 40 mile (64 km), care va fi extinsă dacă va fi necesar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News