”Nici nu e de mirare că vor ataca la CCR. Categoria socio-profesională a magistraților plus consilierii Curții de Conturi sunt singurele persoane care au interdicții chiar prin textul Constituției. În condițiile în care nu i se permite absolut nicio activitate în afară de cea didactică în învățământul superior, cum poți să spui după 35-40 de ani de muncă că nu le mai dai pensii, care nu sunt speciale, ci de serviciu? Într-adevăr s-a ajuns la pensii mari, din cauza disfuncționalităților din sistem, care se puteau foarte bine evita, prin soluții legislative. Oricum ar fi, magistrații sunt discriminați, după o viață de muncă, această categorie profesională se vede lipsită de cel mai important suport al ei, independența financiară” a afirmat fostul judecător CCR, subliniind că sunt șanse foarte mari ca proiectul de eliminare a pensiilor speciale să fie considerat neconstituțonal.
Petre Lăzăroiu a mai afirmat că întreaga activitate a justiției este bulversată. Despre votul din Parlament, fostul judecător CCR a afirmat că este evident un joc de imagine, parlamentarii știind că acest proiect de lege nu are șanse să treacă.