Elevi cu halucinaţii, duşi de urgenţă la spital

Trei elevi ai Liceului teoretic "Constantin Brătescu" din oraşul Isaccea, judeţul Tulcea, au fost transportaţi luni la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Tulcea cu halucinaţii, potrivit managerului instituţiei sanitare, Tudor Năstăsescu. 

Cei trei elevi, doi dintre ei în clasa a IX-a, iar cel de-al treilea în clasa a X-a, au fost observaţi de către un supraveghetor al unităţii şcolare ca având un comportament anormal, a declarat pentru Agerpres inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Tulcea, Lucica Popişcă. "Unitatea din oraşul Isaccea are trei corpuri, iar două dintre ele sunt despărţite de o stradă. Acolo, într-o recreaţie, copiii au fost observaţi ca având un comportament anormal, se clătinau, iar supraveghetorul i-a chemat în şcoală", a menţionat inspectorul general al ISJ Tulcea. 

Cei trei copii aveau halucinaţii şi vărsături

Conducerea unităţii de învăţământ din Isaccea a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar în sprijinul celor trei adolescenţi au intervenit două autovehicule ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi unul al SMURD, care i-au transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. "Cei trei copii aveau halucinaţii şi vărsături. Nu a existat însă o justificare pentru internarea lor în unitate, astfel că ei se află acum la domiciliile lor", a declarat managerul SJU, Tudor Năstăsescu. 

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) a demarat o anchetă în acest caz. "Deocamdată, nu sunt întrunite condiţiile unei contravenţii sau ale unei infracţiuni, dar cercetările sunt în derulare", a precizat reprezentantul IPJ Tulcea, Sorin Ţugui. O anchetă similară a început şi conducerea unităţii de învăţământ din oraşul Isaccea, iar conducerea ISJ Tulcea va monitoriza evoluţia cercetărilor în acest caz. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel