Eco-vouchere în schimbul unui autovehicul uzat. PMB: Toate informațiile necesare

Un număr de 6.000 de bucureşteni s-au înscris online în 'Programul de stimulare a eliminării din traficul bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare prin acordarea de eco-vouchere', a anunţat sâmbătă Primăria Municipiului Bucureşti, care precizează că înscrierile s-au încheiat.

Potrivit PMB, din lista celor 6.000 de persoane înregistrate în aplicaţia PEVAUTO, în ordinea înscrierii, după finalizarea perioadei de verificare a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate din Regulament, vor fi acceptaţi în program, în ordinea înscrierii, primii 5.000 de proprietari eligibili. 'Mă bucur că bucureştenii au răspuns în număr atât de mare iniţiativei Primăriei Municipiului Bucureşti şi că mii de persoane au dorit să renunţe la autovehiculele uzate, care prezintă un grad ridicat de poluare. Reamintesc faptul că vom acorda 5.000 de eco-vouchere în valoare nominală de 9.000 lei/eco-voucher cu care bucureştenii îşi vor putea achiziţiona autoturisme noi EURO 6, non-diesel, mijloace de locomoţie noi 'prietenoase cu mediul', non-diesel, hibride sau electrice, obiecte electrocasnice şi electronice noi cu clasa energetică superioară. Vom continua să dezvoltăm noi programe benefice pentru Bucureşti şi pentru bucureşteni, astfel încât Capitala României să devină cât mai curând o metropolă europeană modernă, cu cât mai multe facilităţi pentru cetăţeni', a declarat primarul general Gabriela Firea.

Tot ce trebuie să știți, date tehnice

Lista celor 6.000 de persoane înregistrate în aplicaţia PEVAUTO va fi publicată pe site-ul PMB şi va cuprinde codul primit la înregistrare, iniţialele numelui şi prenumelui persoanei fizice/ denumirea persoanei juridice, precum şi ora înregistrării.

De la momentul publicării pe site-ul PMB a listei celor 5.000 de proprietari eligibili, în termen de 90 de zile, aceştia îşi pot casa şi radia din circulaţie autovehiculul uzat, urmând a încărca în aplicaţia PEVAUTO documentele doveditoare de casare şi radiere a autovehiculul uzat, cât şi a documentelor care fac dovada că nu înregistrează datorii la bugetul de stat şi la cel local (documente în termen de valabilitate la data depunerii) accesând link-ul unic primit la înscriere.

Lista unităţilor comerciale participante la program, de la care se pot achiziţiona produsele, se va publica spre informarea cetăţenilor, după parcurgerea tuturor etapelor din Regulament pentru selectarea unităţilor comerciale participante, nu mai târziu de data de la care pot fi utilizate eco-voucherele, arată PMB, într-un comunicat. Programul se adresează atât persoanelor fizice, cu domiciliul stabil în Municipiul Bucureşti, cu vârsta minimă de 18 ani, proprietari unici ai autovehiculelor uzate şi care nu au obligaţii de plată la bugetul local şi bugetul de stat, cât şi persoanelor juridice, cu sediul social în Capitală, proprietari unici ai autovehiculelor uzate, care nu au obligaţii de plată la bugetul local şi bugetul de stat şi nu au fost condamnate pentru infracţiuni împotriva mediului. Regulamentul poate fi consultat pe site-ul www.pmb.ro, secţiunea 'Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel