EXCLUSIV  E.S. Adrian Zuckerman, ambasador SUA, despre Ucraina, Israel, zona Balcanilor și perspectivele anului 2024 pentru România, la DC News / video

E.S. Adrian Zuckerman / Foto: Crișan Andreescu
E.S. Adrian Zuckerman / Foto: Crișan Andreescu

Excelența Sa Adrian Zuckerman, ambasador al Statelor Unite ale Americii în România în perioada 2019 - 2021, este invitat la Interviurile DC News.

Excelența Sa Adrian Zuckerman, ambasador al Statelor Unite ale Americii în România în perioada decembrie 2019 - februarie 2021, este invitat joi, 28 decembrie 2023, la DC News.

Interviul va fi difuzat live începând cu ora 13:00 și temele de dezbatere vor acoperi cele mai importante subiecte ale momentului, dar și perspectivele anului 2024, un an extrem de dificil pe plan internațional.

Principalele teme de discuție vor fi:

- Bilanțul politic al anului internațional 2023

- Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024

- Războiul Israel-Hamas - Se va extinde anul viitor în restul Orientului Mijlociu?

- Zona Balcanilor - Noul centru de conflict al anului 2024?

- Poziția României la frontiera de est a NATO și în mijlocul intereselor Rusiei în regiune

- Importanța parteneriatului strategic cu SUA

- Ce ar trebui să ceară România Washingtonului în 2024?

- Ce ar trebui să ofere România Occidentului?

Youtube video image

Adrian Zuckerman, un bun cunoscător al realităţii româneşti, a ocupat funcția de ambasador al SUA în România în perioada decembrie 2019 - februarie 2021

Avocat renumit în New York, ambasadorul Adrian Zuckerman s-a născut în România şi a imigrat în Statele Unite ale Americii la vârsta de nouă ani, împreună cu părinţii săi, Emil şi Aura. Diplomatul vorbeşte fluent limba română, fiind un bun cunoscător al realităţii din țara noastră.

Zuckerman a fost nominalizat pentru acest post de ambasador al SUA în România de preşedintele Donald Trump.

Adrian Zuckerman a fost admis în Baroul din New York în 1984, fiind partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP. Anterior, a mai ocupat funcţia de co-coordonator al departamentului de servicii naţionale imobiliare şi pentru companii la Epstein Becker & Green, PC, New York, iar mai înainte a fost coordonator pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York.

De asemenea, el a ocupat funcţia de preşedinte al unui juriu de selecţie judiciară al unei instanţe civile şi de arbitraj pentru Consiliul Imobiliar din New York. Are diplomă preuniversitară de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi a obţinut diploma în Drept la New York Law School. Este foarte activ în domeniul filantropic şi educaţional.

În 2021, ambasadorul Adrian Zuckerman a primit Ordinul „Steaua României”. La această ceremonie, în prezența lui Klaus Iohannis, diplomatul a declarat:

„În 1965, împreună cu familia, am plecat din România în Statele Unite. Aveam 9 ani. La vremea aceea, România se lupta sub tirania comunismului și a corupției – un trecut pe care România nu are voie să îl repete. Deși am crescut în Statele Unite și mă simt onorat să fiu cetățean american, mă simt onorat – și așa voi fi mereu în inima mea – să fiu și român.

România și Statele Unite împărtășesc o legătură specială, o prietenie specială, care leagă națiunile noastre mărețe. (...)

În 1989, România s-a desprins de sub jugul comunist și și-a început călătoria în căutarea libertății și a unui viitor mai bun. Poporul român s-a ridicat și a proclamat că știe că există o cale mai bună. Calea către un viitor mai bun este adesea lungă și anevoioasă, însă nu vom fugi niciodată de greutăți, ci, mai degrabă, vom lucra împreună pentru a le depăși. Căutarea nu a luat sfârșit, dar România a realizat atât de multe deja! Poporul român a ales libertatea și statul de drept în detrimentul rămășitelor moștenite de la nepotismul și corupția comuniste.

Iubesc țara în care m-am născut și am fost binecuvântat să mă pot întoarce să ajut România să își realizeze potențialul măreț. Din prima zi a numirii mele ca Ambasador al Statelor Unite am jurat să fac tot ce îmi stă în putință să consolidez relația bilaterală dintre națiunile noastre mărețe, iar anul trecut am avut realizări extraordinare. (...) România și Statele Unite sunt cei mai buni prieteni – chiar suntem – și vom fi întotdeauna partenerul vostru”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel