Dumitran, moment dificil cu Dincă: Mi s-a gâtuit vocea. I-am chemat pe colegi

Gheorghe Dinca
Gheorghe Dinca

Dorin Dumitran, ofițer psiholog, a dezvăluit că au fost momente când a cedat, unul dintre acestea fiind atunci când a citit relatarea scrisă de Gheorghe Dincă privind modul în care a chinuit-o pe Luiza.

„El doar atât mi-a cerut: „Domn" profesor, dați-mi coli. Vreau să scriu". Zic: „Bine". Nu am intrebat ce. I-am adus coli, pix. I-am respectat dorința. După ce a venit cu ele, era vorba despre Luiza, descrierea modului în care a chinuit-o pe Luiza. I-am spus: „Îți voi citi declarația, ca să fiu sigur că te-am inteles". El avea un scris destul de dificil de urmărit și mi s-a gâtuit vocea. I-am chemat pe colegi să reintre în cameră să mă liniștesc eu. Evident, eu trebuia să rămân acolo. Ca să pot continua cu el. Asta m-a condus la compararea declarațiilor cu toate celelalte pe care făcusem analiza de conținut și am văzut că declarațiile acestea indeplinesc criteriile specifice analizei științifice a conținutului comunicării", a spus Dorin Dumitran la Marius Tucă Show.

Specialistul a relatat faptul că tatăl lui Gheorghe Dincă a avut un impact important asupra lui, care i-a aplicat pedepse într-un mod duplicitar.

„Mi-a zis: „Domn profesor, eu pe lângă tatăl meu sunt pistol cu apă. Era slăbuț, dar te fărâma când se pornea indiferent cât de mare erai". Pedepsele aplicate de tatăl său vor fi destul de duplicitare. Pe de o parte, îl va sancționa pentru lucruri lipsite de importanță, pe de altă parte, îl va sancționa pentru că nu a făcut ce trebuia ca să iasă dintr-o situație de disconfort. De exemplu: il bătea dacă venea bătut acasă, dar îl bătea și dacă nu reacționa. Este unul dintre cele mai nocive comportamente aplicate unui copil. (...) Tatăl său va deveni model de comportament, mama sa este absentă", a mai spus ofițerul psiholog.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel