Dominique Strauss Kahn, arestat într-un dosar de proxenetism

Dominique Strauss-Kahn, fostul șef al Fondului Monetar Internațional a fost arestat preventiv la domiciliu, marţi, în Lille, după ce a fost audiat într-o anchetă privitoare la o reţea de prostituţie.

Este vorba despre o anchetă asupra organizării unor petreceri sexuale în restaurante şi cluburi de swingeri din Paris, Washington, Madrid, Viena şi Belgia.

DSK, în vârstă de 62 de ani, a demisionat din funcţia de şef al FMI în mai 2011, după ce a fost acuzat de viol de către o cameristă din New York. El a revenit în Franţa în august, după ce cazul din SUA s-a prăbuşit.

În Franţa însă, a fost vizat de alte acuzaţii. O scriitoare l-a acuzat că a încercat să o violeze în 2003, dar cazul s-a prescris. Apoi a fost implicat într-o investigaţie separată legată de o reţea de prostituţie care opera din hoteluri de lux din Lille.

Magistraţii au pus deja sub acuzare, în actualul dosar, mai multe personalităţi locale şi există suspiciuni că directorul unei companii ar fi folosit banii firmei pentru organizarea petrecerilor sexuale, potrivit realitatea.net.

Potrivit presei, Strauss-Kahn ar fi participat la petreceri într-un hotel din Paris cu şeful poliţiei din Lille şi cu şeful reţelei "Dodo la Saumure," care are saloane de masaj în Belgia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel