Doctorat Ponta. Președintele UB: Dle prim-plagiator, căutați în PSD rectori securiști

Marian Preda
Marian Preda

Președintele Senatului Universității din București, prof. Marian Preda, a postat un răspuns pe Facebook la acuzațiile lansate de Victor Ponta la adresa Comisiei de Etică a UB. Aceasta a cerut, din nou, Ministerului Educației, să retragă titlul de doctor acordat lui Ponta, întrucât se consideră că lucrarea acestuia de doctorat este plagiată.

”Neînțelegând că plagiatul lui este doar un studiu de caz, un exemplu (elocvent, de altfel) și nu subiectul principal în discuția dintre ministrul Curaj și conducerea UB privind retragerea diplomelor plagiatorilor, VV Ponta, plagiatorul dovedit de toate comisiille de specialiști, urmașul lui Iliescu, s-a găsit să-i acuze pe cei care au venit la conducerea Universității din București în 2011 că sunt ”securiști trimiși de Băsescu” care execută comenzi politice ”ca în anii '50.” Domnule prim-plagiator, vedeți că ați greșit universitatea: securiștii-politruci sunt parașutați politic prin universități din București dar nu în cea care se scrie cu ”U” ci în cele care se scriu cu ”u”; ia căutați prin PSD rectori, președinți de senat și foști miniștri care conduc universități din București scrise cu u mic!. În afara unuia care nu mai are acum funcție de conducere niciunul dintre cei din conducerea extinsă a UB (rector, prorectori, președintele senatului, decani) nu era în 2011 și nu este în prezent (din câte știu eu) membru de partid iar informatorii securității cu dosar la CNSAS nu pot fi aleși în astfel de funcții. Nu trebuie să fii securist sau politruc pentru a recunoaște un plagiat ordinar, trebuie doar să ai bun simț și, cum zicea Mircea Miclea, să ai caracter...”, scrie Marian Preda

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel