Contractul încheiat de RCS-RDS cu o firmă privată a lui Mitică Dragomir în anul 2009 a intrat în atenția procurorilor DNA. Este vorba despre un contract de 3,5 milioane de euro care viza renovarea unei săli de ceremonii. Dumitru Dragomir a fost audiat, joi, la DNA.
Ancheta legată de acest contract se afla faza actelor premergatoare, Dragomir nefiind pus sub învinuire. După cercetarea contractului și a împrejurărilor în care a fost încheiat acesta, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) vor stabili dacă încep urmarirea penală sau închid dosarul.
În dosarul Antena Group - RCS-RDS, președintele LPF ar fi primit 1,7 milioane de euro pentru ca RCS RDS să primească drepturile de difuzare a meciurilor din Liga I.
În referatul de arestare a lui Sorin Alexandrescu, procurorul vorbeşte despre contractul dintre RCS RDS şi Mitică Dragomir ca despre o faptă de mită. Nu presupusă, ci faptă de mită.
În contextul acestei discuţii, inculpatul atrage atenţia asupre gravităţii faptei de mită comisă de partea vătămată, exprimându-şi dezaprobarea ca RCS&RDS să vireze suma de 3,5 milioane de euro societăţii aparţinând lui Dragomir Mitică în condiţiile în care a înregistrat pierderi în fiecare an, iar domeniul de activitate al acestuia este bizar, scrie procurorul în referatul privind arestarea lui Sorin Alexandrescu.
La ieșirea de la DNA, Dumitru Dragomir declara că "Nu m-am simţit bine. Nu vreau să fac rău neapărat la cineva, dar vizavi de mine au greşit.
Eu nu pot să vă spun de unde îl cunoşteam pe directorul de la RCS&RDS, asta e treaba procurorilor. Lupta e între doi elefanţi, eu calc pe urmele elefanţilor şi îmi pot rupe glezna imediat. E treaba lor, şantajul lor, e între ei, să nu mă bage în nimic pe mine.
Nu am încasat un leu dintr-un contract, niciun leu. Domnul Ciuvică (președintele Grupului de Investigații Politice, care a publicat documente în acest caz) a venit cu un contract care nu avea context, sunt mai multe addendum-uri".
Dumitru Dragomir le-a mai explicat jurnaliştilor, în faţa DNA-ului, şi felul în care a fost asociat cu RDS RCS.
"A fost o asociere între 2 firme: firma mea şi firma RCS RDS, 20 la sută. Pentru asta RCS lua 15 la sută pe aproape 10 ani şi în ultimii ani lua întregul câştig al asocierii, şi atunci unde e neregula. Păi unde e neregula? Eu n-am voie nici măcar să mă uit la RDS RCS pe cablu, dacă-s şef la Ligă?"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu