Distribuția imigranților stârnește dispută

Ministru slovac de interne Robert Kalinak a declarat distribuirea imigranților reprezintă un eșec în politica Europei. Numai 6.000 până la 8.000 de refugiați din 160.000 au fost redistribuiți între statele Uniunii Europene.

"Asta înseamnă că nici măcar țările care s-au pronunțat în favoarea mutării nu au avut succes din acest punct de vedere. Pe de o parte, avem gura plină de vorbe despre drepturile omului, dar pe de altă parte vedem fiecare migrant doar ca pe o cifră statistică", îl citează agenția Xinhua pe Kalinak, potrivit Agerpres.

Ministrul de interne al Slovaciei — țara care deține președinția UE până la sfârșitul acestui an — a arătat că Uniunea a determinat doar care migranți trebuie să fie trimiși în fiecare țară. "Susținem că migranții nu au dreptul să aleagă în ce țară vor trăi. Și ce instanță europeană va lua decizia de a arunca la coș procedurile de azil fiindcă migranții aleg în ce țări vor să trăiască?" s-a intrebat el.

Kalinak susține că principala problemă este tocmai ignorarea dorințelor imigranților. Acesta este motivul din care nici măcar statele proactive nu au reușit să atragă un număr corespunzător de imigranți. "Putem continua să facem această greșeală sau vom adopta în sfârșit un model funcțional", a avertizat el.

"Controale sistematice: acesta este exact modul în care vrem să procedăm și pentru care luptă președinția slovacă a Consiliului UE", a încheiat ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel