Directorul LafargeHolcim demisionează. Tensiuni cu Siria

Terorism
Terorism

LafargeHolcim, cel mai mare producător mondial de ciment, a anunţat demisia directorului general Eric Olsen, după publicarea unor informaţii potrivit cărora compania a plătit grupurile armate din Siria pentru a menţine deschisă o fabrică de ciment de acolo.

Începând cu data de 15 iulie, preşedintele Consiliului de Administraţie de la LafargeHolcim, Beat Hess, va ocupa funcţia de director general interimar în perioada de tranziţie până la nominalizarea unui nou director general.

'Decizia mea este ghidată de convingerea că va contribui la diminuarea tensiunilor care au apărut recent în legătură cu dosarul din Siria', a precizat Eric Olsen într-un comunicat de presă.

În luna martie a acestui an, LafargeHolcim a recunoscut că a încheiat diferite aranjamente cu grupuri armate pentru a menţine în funcţiune o fabrică de ciment amplasată la Jalabiya, la 150 kilometri nord-est de Alep. Potrivit unei anchete derulate de cotidianul Le Monde, de aceste aranjamente a profitat în special organizaţia Statul Islamic. Grupul franco-elveţian a recunoscut luni că anumite măsuri adoptate 'pentru a permite uzinei siriene să funcţioneze au fost inacceptabile şi că erori semnificative, care contravin codului de conduită, au fost comise'.

LafargeHolcim subliniază însă că Eric Olsen 'nu este nici responsabil şi nici nu poate fi considerat informat de actele condamnabile identificate în cursul anchetei'.

Finanțare terorism

Potrivit Le Monde, mai multe ONG-uri şi ulterior Ministerul francez al Economiei au acuzat LafargeHolcim de finanţarea terorismului şi de încălcarea sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană împotriva regimului Bachar al-Assad, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel