Directorii CET Sud şi Electrocentrale Rovinari, urmăriţi penal pentru luare de mită (DNA)

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Directorul Centralei Termoelectrica Bucureşti Sud (CET SUD), Adrian Dorin Ecobescu, şi directorul Sucursalei Electrocentrale Rovinari, Iosif Chirică, au fost puşi sub urmărire penală de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită. 

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a doi administratori de societăţi comerciale, unul pentru comiterea a două infracţiuni de dare de mită, o infracţiune de cumpărare de influenţă şi o infracţiune de deturnarea licitaţiilor publice, iar celălalt pentru dare de mită şi trafic de influenţă, ambele în formă continuată.

În acelaşi dosar s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de Adrian Dorin Ecobescu şi Iosif Chirică pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de luare de mită corelative celor două infracţiuni de dare de mită săvârşite de unul dintre cei doi administratori menţionaţi anterior.

Pe perioada controlului judiciar se interzice celor doi să exercite funcţia în legătură cu care au săvârşit faptele, informează anchetatorii.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că primul administrator ar fi dat celuilalt afacerist în numerar şi prin intermediul unor transferuri bancare justificate prin operaţiuni economice simulate suma totală de 514.375 lei, în legătură cu influenţa pe care ar fi pretins că o are asupra conducerii a două societăţi cu capital majoritar de stat. Totodată, el i-ar fi dat în mod direct suma totală de 10.000 de euro lui directorului CET Sud, Adrian Dorin Ecobescu, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu.

Acelaşi administrator, în contextul iniţierii la data de 7 iulie 2023 de către o societate comercială cu capital majoritar de stat a unei procedurii de achiziţie publică prin licitaţie deschisă ar fi realizat în data de 17 august 2023 o înţelegere asupra preţului ofertelor cu un alt suspect, în calitate de director sucursală şi împuternicit al unei alte societăţi comerciale, în scopul de a denatura preţul de adjudecare a contractului de servicii.

'Această înţelegere ar fi avut drept consecinţă atât câştigarea licitaţiei la data de 25.08.2023, în condiţii neconcurenţiale, de către firma administrată de inculpat, cât şi afectarea preţului de adjudecare a contractului, în dauna societăţii comerciale cu capital majoritar de stat, cu suma de 134.698,06 lei fără TVA, reprezentând diferenţa de valoare', se precizează în comunicat.

Conform DNA, tot primul administrator menţionat, la instigarea unui alt suspect, în data de 20 decembrie 2023, în judeţul Gorj, ar fi remis în mod direct suma de 5.000 de euro lui Iosif Chirică, director al Sucursalei Electrocentrale Rovinari, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu.

Cu privire la al doilea administrator, procurorii spun că ar fi promis în data de 1 septembrie 2023 preşedintelui Directoratului unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat un procent de 15%, respectiv 300.000 euro din valoarea unui contract în valoare de 2.000.000 euro având obiect servicii de arhivare, care urma să fie atribuit în baza unei proceduri de licitaţie publică fraudată.

El ar mai fi promis un procent de 15%, respectiv 120.000 euro din valoarea unui contract în valoare de 800.000 euro având ca obiect tot servicii de arhivare, care urma să fie atribuit prin achiziţie directă, şi ar fi dat, în legătură cu aceste promisiuni, funcţionarului public suma totală de 45.000 lei şi 12.000 euro, în cinci tranşe, până la data de 21 ianuarie 2024.

Acelaşi administrator, în data de 12 iulie 2023 ar fi pretins de la primul un procent de 3,5% din valoarea facturilor emise de o societate comercială către două societăţi cu capital majoritar de stat, lăsându-l pe acesta să creadă că are influenţă pe lângă conducerea acestora şi ar fi primit în numerar, respectiv prin intermediul unor transferuri bancare justificate prin operaţiuni economice simulate, suma totală de 514.375 lei, precizează procurorii anticorupţie. În dosar se mai efectuează cercetări şi faţă de alte şase persoane care au acţionat în calitate de complici/instigatori, menţionează DNA. În cauză, procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a celor doi administratori, fiind sesizat în acest sens judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel