Din AEP: Votul prin internet, o soluţie în perspectiva viitoarelor alegeri

Secretarul general al Autorităţii Electorale Permanente, Tiberiu Csaba Kovacs, a declarat marţi că evoluţiile din domeniul alegerilor nu exclud folosirea, în viitor, a votului prin internet pe lângă votul prin corespondenţă.

'Noile tehnologii constituie un element deosebit de important pentru alegerile din România şi mă gândesc în perspectivă, pentru alegerile care o să urmeze după acest an electoral. (...) Pentru alegerile parlamentare s-a adoptat posibilitatea votului prin corespondenţă, care se va aplica din acest an. Evoluţia viitoare, în afară de votul prin corespondenţă, nu exclude şi folosirea votului prin internet şi în perspectiva viitoare, dacă noi pentru diaspora vorbim de o prezenţă (...) situată undeva spre trei milioane de cetăţeni, atunci votul prin corespondenţă are anumite limite, votul electronic prin internet ar putea fi o soluţie', a explicat Tiberiu Csaba Kovacs, la dezbaterea 'Legislaţia electorală şi noile tehnologii: provocări legislative'.

El a adăugat că trebuie avute în vedere şi alte posibilităţi, pe care România nu le foloseşte, potrivit Agerpres.

'Exprimarea votului chiar în secţia de votare prin maşini electronice de vot, pentru că noi în acest moment folosim în secţia de votare doar buletine de vot pe hârtie. Vom introduce începând cu alegerile locale din iunie automatizarea secţiilor de votare, ceea ce va însemna o identificare a alegătorului şi o prevenţie a posibilităţii votului multiplu', a punctat secretarul general al AEP.

În opinia sa, un element foarte important îl constituie acele mijloace oferite de noile tehnologii ca în momentul în care un buletin de vot se introduce în urna clasică, dacă acesta are un dispozitiv de scanare, atunci rezultatul poate fi stabilit cu foarte mare precizie prin mijloace electronice.

Comisia de la Veneţia în parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă organizează marţi şi miercuri, la Bucureşti, prima ediţie a dezbaterilor ştiinţifice a experţilor din domeniul electoral.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel