Daniel Fenechiu, despre Teodor Atanasiu: Atâta îl duce capul

Daniel Fenechiu l-a atacat pe Teodor Atanasiu în urma scurgerii în presă a unei înregistrări în care acesta spunea că cei din garda PDL ''o să dispară rând pe rând'', pentru că nu ar mai fi nevoie de ei.

"Atâta îl duce capul! (...) În momentul de față, "marele" partid de dreapta are o mare problemă cu noi, înseamnă că facem o treabă bună și că trebuie să continuăm. Sunt două aspecte: primul, un interes al României și pot colabora cu oricine și, doi, acolo unde lucrurile sunt nuanțate, o să încercăm să colaborăm cu cine ne respectă. Din punctul acesta de vedere, lucrurile nu s-au schimbat.

În ceea ce privește o moțiune de cenzură, șansele ca noi să îi susținem scad pe zi ce trece! Nu reușesc să ne convingă prin evoluția lor internă și prin măsurile pe care le propun, lăsând la o parte că nici Ponta nu face ceea ce trebuie și ar trebui să pice, dar PNL nu oferă o alternativă și reușesc să ne și întărâte să ne manifestăm împotriva lor. Fac lucruri gratuite, lipsite de colegialitate față de oamenii din opoziție care i-au ajutat întotdeauna!

Or, să zici că încerci să distrugi un grup care tot timpul te-a ajutat, că nu făceai opoziție nici acum șapte luni, nici acum doi ani... să nu uităm: PDL, parte a PNL, tot ce-au făcut: moțiuni simple, contestații la Curtea Constituțională, le-au făcut cu ajutorul nostru, că ei nu erau 50! De cealaltă parte, cererea de convocare pentru legea cu TVA, din septembrie, nu putea s-o facă fără noi, ne-au rugat cu cerul și pământul și i-am ajutat. Acum aflăm că, drept recunoștință, vor să ne distrugă!

Oricum, Atanasiu, pentru noi, nu mai este o persoană care să însemne un partener de discuție. Personal, nu voi participa la o discuție la care Atanasiu stă la masă. Din punctul meu de vedere și-a demonstrat caracterul", a spus Daniel Fenechiu, conform România TV.

VEZI ȘI: Cristian Bodea, tranșant după înregistrările cu Teodor Atanasiu: Așa se face politică!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel