Dan Nica, respins de Ursula von der Leyen. Mihai Fifor: Nu văd de ce ne-am face griji. Procedura nu e încheiată

Mihai Fifor
Mihai Fifor

Vicepremierul pentru implementarea parteneriatelor strategice, Mihai Fifor, a vorbit, în direct, la un post de televiziune despre presupusa respingere a lui Dan Nica de la postul de comisar european, dar și despre respingerea Rovanei Plumb.

Mihai Fifor a reacționat, în direct, la Antena 3, după ce Dan Nica a fost respins astăzi, de Ursula von der Leyen, la funcția de comisar european.

"Noi nu avem informații despre eventuala respingere a domnului Dan Nica. Am vorbit ceva mai devreme cu domnia sa, dar pe o cu totul altă temă, dar era chiar relaxat și am înțeles că urmează să fie o procedură, dar nicidecum că ar fi vorba de o respingere. Nu văd de ce ne-am face griji în momentul de față. Dan Nica este un europarlamentar cu foarte multă experiență, un om foarte respectat în grupul PSD și, în opinia mea, are șanse reale să obțină această numire din partea comisarului", a declarat Mihai Fifor, în direct, la Antena 3.

"Rovana Plumb a fost exclusă într-o conjunctură foarte ciudată, aș putea spune un război între grupurile mari, politice, din Parlamentul European. Părerea mea e că discursul folosit în cazul ei se duce liniștit în zona dublului standard și cred că nu de așa ceva avea nevoie România", a mai adăugat acesta. 

"Eu spun că nu are rost să  ne lansăm într-o astfel de ipoteză. Dan Nica nu a fost respins, nu văd niciun motiv pentru care el ar putea fi respins și ar trebui să ne gândim la o altă ipostază. Vreau să vă spun că, presupunând prin absurd că Dan Nica ar fi respins, mergem cu altă propunere, nu e niciun fel de problemă. De altfel, există și o a două propunere, una de rezervă, aprobată de Comitetul Executiv Național. Suntem în grafica exactă, așa cum ne-am propus. Dar să nu ne grăbim, Dan Nica nu a fost respins. Iată, greșeli de interpretare (...) Dan Nica este o propunere extrem de serioasă", a mai spus Mihai Fifor. 

Vezi și: Dan Nica, respins de Ursula von der Leyen la postul de comisar european

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel