Dacian Cioloş a votat. Primul mesaj al celui care deschide lista USR-PLUS

Dacian Cioloș
Dacian Cioloș

Dacian Cioloş, preşedintele PLUS şi candidatul aflat pe prima poziţie a listei pentru europarlamentare a USR - PLUS, a votat. 

Candidatul numărul 1 pe lista USR PLUS a ieşit din secţia de votare din Zalău. Acesta a făcut o serie de declaraţii jurnaliştilor aflaţi acolo. 

Sunt convins că foarte mulți români așteaptă ziua aceasta încă din iarna lui 2017 când stăteam în stradă. A sosit ziua în care putem să ne exprimăm clar mesajul decât stând în stradă, și anume prin vot. Sper ca mulți români să ia decizia să iasă la vot. Va fi un vot semnal pentru cei care conduc astăzi România. Am votat la Zalău pentru că de când am dreptul de vot, aici votez, aici am domiciliul, sunt locurile de care mă simt votat și am vrut să îmi fac datoria de cetățean în locul în care m-am născut. Am venit cu fratele meu, mama o să vină să voteze după ce o să iasă de la biserică. În urma acestui vot transformăm deznădejdea în speranță, dar mai ales speranța în fapte, în deciziii care pot fi luate în perioada următoare. Sunt convins că după acest vot vom avea autoritatea necesară să facem schimbările în bine pe care le așteaptă românii, a declarat Dacian Cioloș după ce a ieșit de la secția de votare.

26 mai, alegeri europarlamentare şi referendum în România

Duminică, 26 mai, are loc scrutinul prin care românii îşi vor alege reprezentanţii din Parlamentul European pentru următoarea legislatură. Totodată, românii sunt chemaţi de către preşedintele Klaus Iohannis să îşi exprime voinţa aspra celor după întrebări lansate de către acesta la referendum. Cele două întrebări sunt: 

1. "Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?"

2. "Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?"

Cine şi pentru ce votează la europarlamentare? 



Peste 400 de milioane de persoane din cele 28 de state membre vor putea vota în perioada 23-26 mai, inclusiv aproape 50 de milioane de cetăţeni britanici a căror ţară urma să părăsească blocul comunitar în martie acest an. Voturile lor pentru 73 de eurodeputaţi, care în câteva săptămâni ar putea să fie nevoiţi să renunţe la mandate, a dat peste cap anumite calcule după ce în luna aprilie a fost convenită o amânare a Brexitului

Prin reprezentare proporţională, cetăţenii UE vor alege 751 de membri ai Parlamentului European, care îşi va împărţi activitatea între Bruxelles şi Strasbourg. De la Luxemburg, Malta şi Cipru, cu câte şase mandate de europarlamentar fiecare, la Germania, cu 96 de mandate, timp de cinci ani membrii Parlamentului European vor adopta legislaţia propusă de Comisia Europeană, care face obiectul aprobării de guvernele statelor membre, reprezentate în Consiliul UE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel