CUTREMURĂTOR. Medicul Mugur Riza, găsit SPÂNZURAT

Medicul craiovean Mugur Riza, implicat în mai multe agresiuni în spital, a fost găsit spânzurat.

Mugur Riza, medicul urolog din Craiova cunoscut după numeroasele scandaluri în care a fost implicat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, a fost găsit spânzurat marți după-amiază, anunță Mediafax. 

Soţia sa le-a declarat poliţiştilor că acesta a plecat, dimineaţa, în localitatea Floreşti din judeţul Dolj, unde avea o casă. Nu a mai răspuns la telefon, aşa că soţia a plecat să vadă dacă totul este în regulă. Când a ajuns, l-a găsit spânzurat, într-o anexă.

Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al Poliţiei Dolj, a declarat că, până acum, nu a fost găsit niciun bilet în care medicul să-şi explice gestul. ”În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a fi dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului”, a declarat Grădinaru.

Mugur Riza avea 64 de ani şi a lucrat, până în 2019, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. A fost medic urolog, însă, în ultimii ani, n-a avut o relaţie prea bună cu colegii săi. A fost sancţionat disciplinar de mai multe ori pentru altercaţiile pe care le-a provocat. Anul trecut, i-a fost desfăcut contractul de muncă după ce a intrat în sala de operaţii şi a agresat un medic care se pregătea de o intervenţie chirurgicală. A fost scos din spital de poliţişti. Chiar şi un pacient s-a plâns că l-a lăsat să aştepte ore bune pe masa de operaţii, punându-i viaţa în pericol.

Medicul Mugur Riza a contestat în instanţă decizia conducerii spitalului, iar în vara anului trecut a depus o plângere la Poliţie după ce mașina i-a fost incendiată, pe o stradă din Craiova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel