O româncă a fost surprinsă de cutremurul din Taiwan.
Dana Mladin, o româncă aflată în Taiwan a vorbit pe contul ei de Facebook despre momentul în care a fost surprinsă de cutremurul de peste 7 grade care a avut loc acolo.
Precizăm că un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade pe Richter s-a produs miercuri în apropiere de Taiwan, chiar înainte de ora 00:00 GMT. Au fost emise avertismente de tsunami în Taiwan, dar şi în insulele japoneze Okinawa şi în Filipine.
VEZI ȘI: Cutremur de peste 7 grade în Taiwan - Imaginile dezastrului
Dana Mladin se află în Tainan, o municipalitate specială a Taiwanului, care se află pe țărmul sud-estic al Strâmtorii Formosa.
"Dacă nu m-aș fi plimbat cu camera de hotel nu aș fi știut că a fost cutremurul care a fost pentru că de cum am ieșit din hotel viața a părut extrem de banală, de normală. Erau niște doamne care alergau pe terenul de sport, unde mi-aș fi dorit eu să fiu azi dimineață când se zdruncinau lucrurile prin hotel. Oamenii stăteau la coadă să urce în autobuzele care să îi ducă la serviciu. Am văzut o grămadă de de localnici pe scutere, în mașini, absolut nimic ieșit din comun.
Am ieșit cu spaimă, m-am uitat în sus să nu fiu sub nu știu ce clădiri, am luat-o și eu pe unde era drumul mai fără construcții, dar încet-încet am și uitat. Dacă nu aș fi avut comunicarea cu prietenii, cu colegii, cu familia, aș fi tratat totul ca pe o zi normală, dar, într-adevăr pentru mine a fost oribil. Nu pot să zic că sunt fană cutremure, și când le trăiesc în România... mi-l aduc aminte chiar și pe cel din 1977, foarte vag, dar nu sunt o curajoasă în timpul cutremurelor, numai că aici nu aveam ce să fac, efectiv ești depășit de situație la etajul 32 al unui hotel de lux, în care condițiile erau foarte bune, te uiți în stânga și dreapta, vezi cum se mișcă, dansam cu camera de hotel, nu aveam obiecte care să atârne și să văd că se mișcă, dar când am ieșit din cameră să văd dacă au mai ieșit și alții ca mine, se mișcau foarte tare cablurile de la liftul interior al clădirii.
Ni s-a spus să stăm calmi, să nu stăm lângă fereastră, hotelul fiind circular, cu gaură în mijloc, ceea ce mi-a dat o stare de nesiguranță totală. Eu aveam camera lângă scara de serviciu, dar știam că nu e bine să cobor pe scară, nu e bine să te urci în lift, așa că am stat și am ascultat ce mi s-a spus. Apoi am întrebat turiștii pe stradă despre cutremur și mi-au spus că s-au speriat și ei ca și mine", a povestit românca într-un clip video.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News