Un profesor al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca este acuzat de o fostă doctorandă că i-ar fi furat lucrarea de doctorat, pe care a publicat-o ca fiind cartea sa.
Valeria Gîdiu, fostă doctorandă la UBB, și-a susținut, în ianuarie 2012, teza de doctorat cu titlul "Academia de înalte studii comerciale și industriale Cluj - Brașov 1920 - 1950". Ulterior, teza a fost publicată în două volume.
La Târgul de Carte Gaudeamus de la Cluj (28 martie - 1 aprilie), Valeria Gîdiu a găsit o carte cu același titlu, dar semnată de profesorul său coordonator, Gheorghe Popescu, alături de alți trei profesori. Fosta doctorandă a comparat volum său cu volumul profesorului și, spre uimirea sa, lucrările coincid.
"Textul din volumul meu coincide în totalitate, inclusiv ca referință bibliografică, cu textul din cartea cumpărată. E incredibil. Nu m-a consultat și nici nu m-a anunțat nimeni dintre autorii cărții cu privire la publicarea acesteia. Numele meu nu apare pe lista autorilor, ci doar în «Cuvântul Înainte », undeva la pagina 8, unde se face referire la teza mea de doctorat. Eu sunt, aşadar, o referință bibliografică", a spus Valeria Gîdiu.
Profesorul susține că nu știa de lucrarea Valeriei Gîdiu, deși îi era coordonator de doctorat
Valeria Gîdiu a depus o plângere la Rectoratul UBB, în atenția Comisiei de Etică, dar și la Decanatul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, locul de catedră al profesorului. Valeria Gîdiu îl acuză pe Gheorghe Popescu că i-ar fi plagiat lucrarea de doctorat, pe care a publicat-o sub semnătură proprie, și cere retragerea cărții de pe piață.
Sesizat, profesorul Popescu a declarat că regretă acest incident și că nu a aflat despre lucrarea Valeriei Gîdiu decât în momentul în care și cartea lui a fost tipărită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu