Criza din Armenia se agravează. Premierul Pashinyan vrea să modifice Constituția

Criza din Armenia se agravează. Premierul Pashinyan vrea să modifice Constituția  /  Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Criza din Armenia se agravează. Premierul Pashinyan vrea să modifice Constituția / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Nikol Pashinyan, premierul Armeniei, își dorește organizarea unui referendum pentru a modifica Constituția.

Pe fondul crizei politice şi a protestelor, premierul armean Nikol Pashinyan  anunţă că vrea organizarea unui referendum pentru modificarea Constituţiei. Asta pentru a schimba forma de guvernare a țării, din republică parlamentară în una semi-prezidențială, fapt care ar permite extinderea împuternicirilor șefului statului. Declarația a fost făcută luni seara la un miting la Erevan, cu participarea a peste 25 de mii de persoane.

În paralel cu manifestaţia în sprijinul premierului, a avut loc și un protest al opoziției, la care a fost cerută demisia primului-ministru. Până la discursul lui Pashinyan din Piața Republicii, participanții la miting au ținut un moment de reculegere în memoria celor uciși în luptele din Karabah. Ulterior, Nikol Pashinyan  le-a propus din nou forțelor de opoziție să accepte dizolvarea parlamentului și organizarea alegerilor anticipate. Totodată, în discursul său, premierul și-a cerut scuze de la cetățenii Armeniei.

"M-am gândit foarte mult, unde am greșit. Ironia sorții, unul dintre principalele motive ale greșelilor noastre a fost popularitatea guvernului nostru", a declarat Nikol Pashinyan.

Manifestația opoziției din fața clădirii parlamentului a atras mai puține persoane.

"Scopul nostru este să avem un guvern competent, cu experiență, un guvern care să poată scoate țara din această criză. Dragi compatrioți, împreună cu voi, pas cu pas, mergem spre atingerea acestui scop. Și suntem alături de armată, o susținem pe deplin", a spus Seiran Oganian, fostul ministru al Apărării din Armenia. După miting, Pashinyan  și susținătorii săi au mărșăluit prin centrul Erevanului. Ciocniri cu opoziția sau alte incidente nu au avut loc, potrivit Publika.

VEZI ȘI: Criză politică în Armenia. Președintele refuză să-l demită pe șeful Armatei

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy