Numerologie: Ce spune NUMĂRUL de la CASĂ

Numerologul Cristina Udrescu a explicat, într-o emisiune la TVR 1, ce înseamnă, din punct de vedere numerologic, cifra casei tale.

Numărul 1: Această casă va fi casa liderilor. A oamenilor care ştiu ce vor,  care-şi stabilesc foarte clar priorităţile. Nu este o casă foarte deschisă pentru ceilalţi. Această casă trebuie să aibă grijă la foc, incendii.

Numărul 2: Doi este foarte bun pentru casă, pentru că aduce foarte multă armonie şi foarte multe parteneriate. Sunt cele mai frumoase familii, practic. Oamenii se vor simţi extraordinar de bine întrând într-o astfel de casă. Este o casă a diplomaţiei: nu vor exista certuri. Este predispusă la inundaţii.

Numărul 3: Casa aceasta este o zonă de distracţie continuă. Se dau cele mai multe petreceri. Recomandată pentru studenţi. Va fi incontinuu distracţie. Pe de altă parte, apare predispoziţia de a cheltui foarte mult. Tot timpul e ceva de reparat într-o casă cu numărul 3.

Numărul 4: Aceasta este o casă extrem de frumoasă şi de stabilă. Este extrem de ordonată, toate lucrurile sunt aşezate şi vă puteţi baza pe cei care locuiesc în ea. Are foartă multă statornicie. Proprietarii aceştia nu şi-o schimbă, sunt foarte statornici. Predispoziţii pentru răsturnări de obiecte, de piedici.

Numărul 5: Este casa comunicării. Se vorbeşte foarte mult. E un fel de hotel, toată lumea trage acolo, primeşte destul de mulţi oameni. Sunt oameni deschişi şi iubitori pentru că ştiu să dăruiască această iubire. Casă predispusă la defecţuni la instalaţiile electrice. Prizele pocnesc tot timpul. Cele mai dese mutări.

Numărul 6: Casa familiei prin excelenţă. Acolo sunt cei care-şi doresc o familie în adevăratul sens al cuvântului. Predispune şi aduce o zonă de familie foarte armonioasă. Vibraţia este benefică pentru toţi cei care le calcă pragul. Este o casă plină de copii.

Numărul 7: Casă a intelectualilor, pentru că este, cumva, ca un turn de fildeş, iar cei de aici au foarte multe cărţi. E o casă care predipune la studiu, dar predispune la însingurare. Nu primesc pe oricine în casă.

Numărul 8: Este casa afaceriştilor, a bunăstării. Aici se fac bani în adevăratul sens al cuvântului, pentru că vor fi oameni care ştiu acest lucru, chiar dacă ei nu ştiu asta. Mai puţin în zona familială pe care o pot neglija.

Numărul 9: Casa altruismului, unde găsim întotdeauna oameni dispuşi să-i ajute pe alţii, lasându-se pe ei în plan secundar. Dacă aveţi nevoie de un vecin bun care să fie săritor şi amabil căutaţi-l la apartamentul 9, la orice oră.

Cum se obţine cifra casei tale? Să zicem că ai la apartament sau la casă numărul 136. Aduni cele 3 cifre până ajungi la o sigură cifră de la 1 la 9 - în cazul nostru 1+3+6=10 / 1+0=1 - şi ăsta este numărul casei a cărui semnificaţie o aveţi mai sus.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel