Criminalul din Făget, prins de polițiști

Incatusat
Incatusat

Tânărul care a ucis un bărbat și a rănit alte cinci, miercuri, în zona orașului Făget, a fost prins de către polițiști joi dimineața într-o mașină, în apropiere de locuința sa, individul neopunând rezistență.

Potrivit unor surse judiciare, Ionel Boldea a fost prins de către polițiști joi dimineața, în jurul orei 02.00. Autorul crimei din Făget a fost depistat într-o mașină, în apropiere de locuința sa din satul Bichigi. Oamenii legii nu au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare pentru imobilizarea lui, pentru că bărbatul de 33 de ani nu a opus rezistență. Tânărul urmează să fie dus la sediul Poliției din orașul Făget pentru a fi audiat.

Un tânăr în vârstă de 33 de ani a atacat, miercuri dimineața, un bărbat și o femeie, soț și soție, aflați la jogging într-un parc din orașul Făget. Pe bărbat l-a omorât în bătaie, iar femeia a ajuns în stare gravă la spital. De asemenea, individul s-a deplasat cu o bicicletă spre localitatea Temerești, iar pe drum a mai bătut trei persoane. Ulterior, a furat o mașină, cu care a lovit un bărbat. În încercarea de a-l prinde, polițiștii au tras trei focuri de armă asupra mașinii, dar fără succes.

200 de polițiști mobilizați cu scopul prinderii criminalului din Făget

Miercuri, la scurt timp după crima comisă în parcul din Făget, au fost făcute publice și câteva imagini în care apare Ionel Boldea. Astfel, pe imaginile surprinse pe camerele de supraveghere din fața unui magazin din localitatea Temerești, se poate observa cum individul încearcă să spargă ușa localului, lovind-o cu pumnii și cu picioarele, dar nu reușește.

Aproximativ 200 de polițiști au fost mobilizați cu scopul prinderii criminalului din Făget, fiind instituite filtre în patru județe. De asemenea, individul a fost căutat și cu ajutorul unui elicopter și al unei drone.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel