Cozmin Guşă: Capitalul naţional este controlat şi pedepsit, iar multinaţionalele defilează aşa cum vor ele

Analistul politic şi geopolitic Cozmin Guşă, aflat la Washington, a vorbit într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV despre compatibilizarea Statelor Unite cu România, mai ales după instalarea scutului de la Deveselu. Totodată, el a făcut un scurt tablou al situaţiei actuale din SUA, aflate în plină campanie electorală.

"Din nefericire, în mandatul lui Obama, oamenii ăia competenţi nu s-au uitat prea mult către graniţa asta a NATO, care este reprezentată inclusiv de România. Şi atunci ce se întâmplă rău în zona noastră se întâmplă şi din cauza lipsei de atenţie a americanilor din ultimii ani faţă de graniţa estică a NATO. Pe ultima sută de metri a mandatului actualului preşedinte, multă lume încearcă să recupereze toate grupările, regrupările, numai că fără un fundament economic şi sprijin economic va fi destul de greu pentru România să susţină aşa cum trebuie flancul estic în noul război instalat, al doilea război rece, cum l-am numit eu. E nevoie de multe cheltuieli, e nevoie de finanţări şi investiţii, pentru că acest al doilea război rece instalat deja este doar dublat de partea militară, pentru că trebuie să existe şi gardieni. iar gardienii sunt aceste SCUTURI, care se instalează de partea noastră euro-atlantică. Şi după cum am văzut în ultimele ameninţări ale Rusiei, pe partea lor începând cu Crimeea, deja putem vedea şi am putea să descriem ce se întâmplă în viitor, în viitorul foarte apropiat, că doar câteva sute de mile despart practic SUA şi scutul de la Deveselu de Rusia şi scutul pe care îl instalează în Crimeea. Asta cred că va face titlurile aici în SUA în următoarea perioadă, pentru că dacă vorbeşti de România, deja vorbeşti de Statele Unite, scutul fiind o investiţie comună care va fi administrată de către NATO, dar va fi de sorginte americană.

Dacă acum un an nu puteam să vorbim despre acest război rece instalat, astăzi putem să o facem nu liniştiţi, dar conştienţi de faptul că suntem pe o parte activă a frontului, suntem datorită sau din cauza SCUTULUI în război şi suntem împreună cu partenerul nostru strategic care nu ştim cât va dura.
Acest al doilea război rece înseamnă de fapt, un alt context: nu mai avem o luptă doctrinară, nu mai avem Uniunea Sovietică, nu mai avem Comunismul, în schimb avem o luptă economică şi o luptă între sisteme care pe de o parte reprezintă nişte autocraţii, mă refer la Rusia, China VS. democraţii liberale care reprezintă partea democratică cu liderul SUA, dar şi cu democraţiile liberale, unde putem include şi România. Aşa cum ar putea fi ea după următoarele alegeri, pentru că deocamdată cu partidele astea în colaps şi cu Guvernul de tehnocraţi care zice că Guvernează şi din păcate nu prea face chestia asta, mi-e greu să descriu România în 2016, ca o democraţie liberală, cred că sunte într-o pauză, nu că am fi derapat.", spune analistul Cozmin Guşă.

[citeste si]

Tabloul SUA, aflate în campanie electorală

"În SUA este o campanie care implică Clinton vs. Partidul Republican, care îl susţine pe Donald Trump. Şi am spus Clinton pentru că s-a implicat puternic în campanie. Magazinele sunt pline de însemnele electorale ale celor doi, restul au dispărut. Clinton nu mai are respect pentru Bernie Sanders că nu a renunţat la campania sa şi vrea să meargă până la capăt. Cu o mare nervozitate a grupului lui Sanders către final de campanie că nu au reuşit să o surclaseze pe Hillary Clinton, dar fiind făcute cărţile în acest moment, practic se mai aşteaptă doar două lucruri acolo, subiectele sunt de cancan, din păcate: pentru că prezenţa lui Donald Trump în campania electorală a generat aceste subiecte de cancan şi practic echipa lui Clinton nu a avut altceva de făcut decât să meargă pe terenul de a ataca Donald Trump. Există o mare frică legat de aventura în care Trump poate să conducă Statele Unite şi aici îl văd ca pe un viitor campion din pricina că îşi face publicitate gratuit, în timp ce echipa cealaltă plăteşte foarte mult, din cauză că este spectaculos şi face trafic. Proba TRUMP este o probă pentru consistenţa SUA în ceea ce priveşte scheletul ei de decizie.

Baza de afaceri din România s-a sinucis

"Există, în sfârşit, conştiinţa faptului că trebuie să ne compatibilizăm, pentru că americanii nu aveau ca prioritate România. Nu exista o preocupare legată de România. Odată cu instalarea scutului, acest eveniment foarte important i-a făcut să înţeleagă că de fapt România este America, la această graniţă cu lumea post-sovietică.

Compatibilizare înseamnă structuri politice respectabile, din punct de vedere public şi legal, ale noastre nu sunt aşa. Noi ne cam lăudăm şi nu ne face cinste. Noi trebuie să ne recunoaştem slăbiciunile, nu este nicio ruşine ca în faţa partenerului nostru strategic să avem cerinţele noastre de sprijin, care trebuie să vină în zona capitalului naţional şi să putem să punem la treabă potenţialul economic al nostru care astăzi este stătut şi nu sunt de acord că lupta anticorupţie omoară baza de afaceri. Baza de afaceri din România s-a sinucis prin faptul că nu a generat proiecte de dezvoltare pe termen lung care să nu ţină de prezenţa patronului, fie că e în libertate sau în puşcărie, ci să meargă de la sine. Faptul că doar capitalul naţional este controlat şi pedepsit, iar multinaţionalele defilează aşa cum vor ele, asta e fără precedent şi asta nu e măsură de compatibilizare cu SUA, unde capitalul naţional este pe prim plan şi protejat aşa cum se cuvine, şi pentru a genera prosperitate şi pentru a putea duce la limită un război. România nu are astăzi această capacitate de a duce un război. Ce avioane să cumpărăm noi şi cu ce bani? Compatibilizarea înseamnă să ne genereze un comportament predictibil pentru partener.", a spus Cozmin Guşă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel