Cosette Chichirău: Lege pentru cabinete medicale mobile

Deputatul USR Cosette Chichirău cere înfiinţarea unor cabinete mobile stomatologice prin intermediul unei propuneri legislative care a fost prezentată vineri la Iaşi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Deputatul Cosette Chichirău a explicat jurnaliştilor că iniţiativa vine să acopere un gol legislativ privind autorizarea unor astfel de cabinete.

'Cabinetele mobile de stomatologie sunt o soluţie care se aplică deja în anumite ţări civilizate, spre exemplu SUA, dar şi Olanda şi Germania. Momentan, în România ne confruntăm cu un vid legislativ, care face imposibilă autorizarea sanitară a cabinetelor mobile, deşi ele sunt prevăzute în lege, însă guvernul nu a dat norme metodologice de aplicare a acestei legi. Sunt ONG-uri cu cabinete gata, însă nu pot trata pacienţii. Am depus această iniţiativă pentru ca aceste cabinete să poată fi autorizate şi să poată să facă tratament şi nu doar prevenţie. Medicina dentară este prima noastră prioritate, dar vom depune, în curând, şi propuneri pentru cabinete mobile de alte specializări, cum ar fi radiologia', a declarat deputatul Cosette Chichirău.

[citeste si]

Ea a spus totodată că în prezent în mediul rural activează doar 12,3 la sută din cei 16.442 de medici dentişti. Astfel, fiecărui medic dentist din rural îi revin în medie aproximativ 4.524 de pacienţi. Potrivit unor statistici citate de deputatul Cosette Chichirău, în România, 75% dintre copiii cu vârste între 6 şi 11 ani au carii pe dinţii temporari şi 39% pe dinţii definitivi; gingivita şi boala parodontală debutează la vârste cuprinse între 5 şi 7 ani; la vârsta de 12 ani 92% din elevi prezintă depozite de placă microbiană dentară, iar unul din cinci are simptome parodontale precum prezenţa tartrului, pungi parodontale, mobilitate dentară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel