Corneliu Ștefan (PSD): Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai Inelului 2 de Centură al Municipiului Târgoviște

Corneliu Ștefan. Sursa foto: Facebook Corneliu Stefan
Corneliu Ștefan. Sursa foto: Facebook Corneliu Stefan

Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (PSD), a transmis că au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru Inelul 2 de Centură al Municipiului Târgoviște.

Potrivit acestuia, acest nou inel de centură va avea o lungime de 16,13 km și va ocoli municipiul Târgoviște, precum și mai multe comune din zonă. Va fi format din patru benzi de circulație, câte două pe sens, fiecare bandă având o lățime de 3,5 metri. Proiectul va include construcția a cinci poduri, 16 pasaje și cinci tuneluri pentru protejarea faunei locale.

„Astăzi, în ședința Consiliului Județean Dâmbovița, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai Inelului 2 de Centură al Municipiului Târgoviște! Noul inel de centură, gândit în regim de drum expres, va avea o lungime de 16,13 km și va ocoli reședința județului nostru, dar și comunele #Aninoasa, #Doicești, #Șotânga, #Dragomirești, #Ulmi și #Lucieni.

Se va circula pe 4 benzi, câte 2 pe sens, iar fiecare bandă va avea 3,5 m lățime. Vor mai fi construite 5 poduri, 16 pasaje, dar și 5 tuneluri pentru protejarea faunei din zonele parcurse.

Proiectul Consiliului Județean Dâmbovița, cu o valoare de peste 980.000.000 de lei (196.000.000 de euro), este unul care va avea un impact major asupra economiei întregului județ, dar și asupra condițiilor de trafic din toate comunitățile parcurse.", a scris Corneliu Ștefan pe pagina de Facebook. 

2. -imagine fara descriere- (corneliu-stefan-fb_15545600.jpg)

Sursă foto: Captură Facebook Corneliu Ștefan 

Alegeri locale: Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Dâmbovița – CMF: 21240002

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel