Un soldat nord-coreean a dezertat luni în favoarea Coreei de Sud după ce a fost rănit prin împușcare de armata nord-coreeană, transmit agențiile de presă Reuters și Yonhap.
Soldatul, care a dezertat în zona de securitate comună Panmunjom (JSA), este în prezent tratat într-un spital din Coreea de Sud, a declarat Statul Major interarme sud-coreean.
Astăzi după-amiază (ora locală, n.r.), un soldat nord-coreean a dezertat dintr-un post de pază de pe partea nord-coreeană a JSA și armata noastră l-a preluat, a explicat un oficial militar sud-coreean.
JSA este o fâșie îngustă de pământ la granița dintre cele două Corei unde soldați sud-coreeni și nord-coreeni asigură paza frontierei stând față în față, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu