Coreea de Nord. Kim Jong Un, scrisoare neașteptată din partea Chinei

Președintele chinez Xi Jinping a adresat, într-un demers foarte rar, un mesaj liderului nord-coreean Kim Jong-Un, informează joi agenția nord-coreeană KCNA. 

Acest mesaj constituie probabil un semnal de încălzire a relațiilor dintre cele două țări vecine, comentează France Presse. Relațiile dintre cele două țări s-au degradat din cauza ambițiilor nucleare ale Phenianului, în condițiile în care Beijingul este de multă vreme un aliat și un binefăcător economic al Coreei de Nord.

Mesajul lui Xi, datat miercuri, răspunde unui mesaj de felicitare care i-a fost trimis de Kim Jong-Un la sfârșitul lui octombrie, după ce Xi Jinping a fost reales în fruntea Partidului Comunist Chinez (PCC).

'Doresc ca în această nouă situație, partea chineză să facă eforturi față de partea nord-coreeană, pentru a promova relațiile dintre cele două părți și cele două țări la un nivel de echilibru și stabilitate durabile', a notat președintele chinez, adresându-se lui Kim cu apelativul 'tovarăș președinte'.

În mesajul său, liderul nord-coreean a adresat 'sincere felicitări' președintelui chinez, exprimându-și speranța că relațiile se vor dezvolta 'în interesul popoarelor celor două țări'.

Ultima dată, KCNA a informat în legătură cu un mesaj al lui Xi din iulie 2016.

Potrivit analiștilor, astfel de schimburi de mesaje între liderii actuali ai celor două țări au devenit foarte rare. În trecut, Beijingul și Phenianul obișnuiau să-și trimită felicitări cu prilejul unor aniversări importante, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel