Coreea de Nord. Kim Jong Un, amenințare pentru SUA, de Revelion

În tradiționalul discurs de la Phenian de Revelion, liderul Kim Jong Un a transmis un avertisment Statelor Unite ale Americii. 

Liderul din Coreea de Nord a amenințat Statele Unite că armele de care dispune pot lovi oricând teritoriul american. Mai mult decât atât, el spune că butonul pentru lansarea armelor nucelare se află în biroul lui. 

"Statele Unite nu vor putea niciodată să pornească un război împotriva mea şi a ţării mele. Întreg teritoriul Statelor Unite se află în raza de acţiune a armelor noastre nucleare, iar butonul nuclear este tot timpul pe biroul meu. Aceasta este realitatea, nu o ameninţare. Anul acesta ne vom concentra pe producerea în masă a focoaselor nucleare şi a rachetelor balistice şi să accelerăm instalarea lor”, a anunțat liderul nord-coreean în alocuțiunea de Anul Nou.

SUA au prezentat recent proiect de rezoluţie care vizează întărirea sancţiunilor ONU împotriva Coreei de Nord. Proiectul a fost supus la vot și aprobat în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, au indicat diplomaţi citaţi de AFP şi Reuters.

Documentul cere interzicerea exportului către Coreea de Nord a aproape 90% dintre produsele petroliere rafinate şi repatrierea tuturor nord-coreenilor care lucrează în străinătate, în următoarele 12 luni.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel