UPDATE. Copil de şapte ani, căzut în fântână, resuscitat de 14 ore / Copilul a murit

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Un copil căzut ieri într-o fântână de pe un câmp din apropierea localităţii Vârşolţ a fost scos de pompieri la suprafaţă, fără semne vitale, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Zalău. Este resuscitat de 14 ore, potrivit Antena 3. 

UPDATE: Din păcate, în ciuda eforturilor făcute de medici, inima copilului a cedat și a fost declarat decesul.

__________________________________________________________________________________________________________

Copilul este în stop cardio-respirator, iar temperatura corpului a ajuns la 33,5 grade Celsius. De aseară, de la ora 19:00, este în atenţia medicilor. Aceştia îi fac masaj cardiac încercând să îi aducă temperatura corpului la 37 de grade. Nu se ştie încă ce s-a întâmplat.

Locul în care a căzut copilul este greu accesibil. Echipajele de intervenţie au intervenit cu dificultate.

Cea care i-a anunţat pe pompieri despre căderea copilului în fântână a fost chiar mama lui. Pompierii au găsit băiatul abia după ce au scos mare parte din apa din fântână adâncă de patru metri, cu două motopompe. Copilul de şapte ani a fost găsit şi extras, a fost preluat de către echipajul de terapie intensivă mobilă şi s-au executat manevrele de resuscitare.

"Două elemente esenţiale"

"Şansele unei resuscitări reuşite depind de două elemente esenţiale: rapiditatea şi corectitudinea intrevenției (...) În al doilea rând, există o stofă biologică a pacientului şi asta ţine de vârstă, de patologii asociate şi de condiţiile în care se află un astfel de accident. În cazul hipotermiei severe, pentru că aici vorbim de un astfel de pacient, sunt indicaţii majore de continuare a acestor manevre de resuscitare, până când se ajunge la temperatura de 35 de grade (...) Este un efort deosebit. Sunte echipe schimbate în cursul acestei manevre de resuscitare (...) Am avut resuscitări reuşite şi la 15 ore de la instalarea hipotermiei", spune Tudor Ciuhodaru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel