Generalul Cristian Barbu, profesor asociat la Academia Tehnică Militară, a vorbit despre contraofensiva Ucrainei.
În cadrul emisiunii Ce Se Întâmplă, la DC News, generalul Cristian Barbu, profesor asociat la Academia Tehnică Militară, a făcut o analiză a contraofensivei Ucrainei în teritoriile ocupate de Federația Rusă:
„Ucrainenii au împuns prin diferite locuri, însă cred că au rămas doar la faza asta de a împunge pe ici-colo, să vadă pe unde ar putea să treacă, dar nu și-au asumat două lucruri importante.
Nu și-au asumat un atac puternic, cu toate mijloacele pe care le au disponibile pentru un astfel de atac, pe o singură direcție. Nu au învățat lecția pe care le-au spus-o chiar americanii“, a spus generalul Barbu.
„Puteau fi mult mai eficienți dacă se decideau de la început care e direcția?“, a întrebat Răzvan Dumitrescu.
„După ce au împuns pe unde au împuns, puteau să zică pe unde o vor lua, da“, a replicat generalul.
„Au mobilizat două brigăzi, cele mai bine înarmate“, a completat jurnalistul.
„Cu cele două brigăzi, plus ce mai aveau, puteau face o forță importantă de acțiune, dar au mers pe varianta în care nu au avut aviație. Aici este o discuție importantă și mă gândesc la generalul Christopher G. Cavoli, care e un strateg. La un moment dat ar fi trebui să vadă că raportul de forțe aeriene e în defavoarea Ucrainei. Era evident! Dacă nu ai 150-200 de avioane, ca să poți face această breșă și să o poți și păstra în timp, nu rezolvi mare lucru.
Sigur, te duci 30 de kilometri și ai pierdut 30.000 de oameni, pentru că imediat te închid în spate. Faci breșa și trebuie să ai cum să o păstrezi. Fără aviație nu poți.
În al doilea rând, în acest moment, Ucraina nu-și permite să aibă pierderi foarte mari. Aici intervine și semnul de începător. Nu întotdeauna știi să folosești la capacitate mare ce ai primit din afară, pentru că nu ai exercițiu.
Forțele aeriene pe care le vor primi ucrainenii nu sunt acele forțe care vor nimici inamicul, dar pot sprijini mai de la distanță și cu efect sporit. Când au intrat HIMARS-urile prima dată și rușii nu știau să le contracareze, au făcut prăpăd“, a mai spus generalul.
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV Avionul lui Prigojin, doborât de la sol? Analiza generalului Cristian Barbu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu