Consilierul premierului Ponta atenționează: Trebuie să ne îngrijorăm

Gyorgy Frunda, consilierul onorific al premierului Victor Ponta
Gyorgy Frunda, consilierul onorific al premierului Victor Ponta

România are motive să fie îngrijorată, iar organismele internaţionale trebuie să se implice pentru soluţionarea crizei din Ucraina, după ce Rusia a introdus luni un sistem de plată în avans a livrărilor de gaze naturale către Ucraina, susține consilierul onorific al premierului Victor Ponta, Gyorgy Frunda.

"Sunt semne politice care ne dau dreptul de a fi foarte îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în imediata noastră vecinătate. Prevenirea, tratamentul este unul singur, ca organismele internaţionale să se implice. Este, cred eu, nevoie de întrunirea Consiliului de Securitate al ONU, este nevoie de discutarea între Rusia, Ucraina, Uniunea Europeană şi Statele Unite, au avut loc tentative, fără rezultate eficiente", a declarat Gyorgy Frunda, la RFI, după ce, luni, Rusia a introdus un sistem de plată în avans a livrărilor de gaze naturale către Ucraina, după expirarea unui ultimatum, o măsură ce va conduce la întreruperea furnizării către Kiev.

Citește și Russia Today: Ucraina NU mai primește gaze rusești. Cum comentează Radu Tudor și Bogdan Chirieac

În opinia consilierului onorific al premierului Victor Ponta, riscul izbucnirii unui război la granița de Est a României constituie un motiv serios de îngrijorare pentru țara noastră.

"România e vecin direct cu Ucraina, e la câteva sute de kilometri de Rusia. Este evident că trebuie să ne îngrijorăm şi să facem paşii necesari pentru prevenirea unui eventual atac sau pentru prevenirea unui conflict care să ne afecteze în mod direct. Cred că discutarea cu NATO, relaţiile cu această organizaţie, aducerea trupelor americane NATO pe teritoriul României sunt toate măsuri menite a proteja ţara noastră de un eventual conflict. România nu este expusă direct, dar când războiul e la câteva zeci, câteva sute de kilometri de tine, atunci este motiv de îngrijorare", a mai spus Gyorgy Frunda.

Declarațiile consilierului onorific al premierului Ponta survin după ce postul de televiziune Russia Today, care transmite toate deciziile Rusiei și toate elementele de propagandă ale Kremlinului, a difuzat, luni, că Rusia oprește robinetul de gaz pentru Ucraina, întrucât termenul de achitare a datoriei a expirat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel