Comisia Europeană vrea ”mai multe eforturi” din partea Bulgariei pe MCV

mark gray dece bulgaria
mark gray dece bulgaria

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a confirmat că CE a dezvăluit așa-numita ”evaluare orală” pentru Bulgaria pe Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), luni, la Consiliul de Afaceri Generale, după prezentarea raportului scris pentru România, transmite Mediafax.

Mark Gray a declarat că CE a observat ”progrese în unele domenii-cheie” ale țării la sud de Dunăre, dar bulgarii ar trebui să depună ”mai multe eforturi” în privința Justiției, potrivit Dnevnik.bg.

Mecanismul de Cooperare și Verificare este un sistem de supraveghere înființat în 2007 pentru două țări care s-au alăturat atunci Uniunii Europene - România și Bulgaria - și are ca obiectiv monitorizarea eforturilor celor două state  în combaterea corupției și crimei organizate.

Comisia Europeană a prezentat miercurea trecută raportul oficial pentru România, în cadrul căruia a remarcat progrese, dar a remarcat și unele probleme nerezolvate, în special în domeniul justiției. Anul acesta, în premieră, funcționarii europeni au decis să nu îndeplinească una dintre etapele itinerariului oficial al documentului MCV, netrimițând raportul Guvernului român, înaintea publicării acestuia.

Mark Gray a confirmat că CE a hotărât să sară peste unele rapoarte formale pentru Bulgaria și va publica oficial următorul raport în luna decembrie 2013. Potrivit purtătorului de cuvânt, unele state europene, precum Marea Britanie, Germania, Olanda, Austria și Finlanda au criticat această decizie la întrunirea consiliului, solicitând rapoarte oficiale pentru ambele țări (România și Bulgaria). El a completat că alte țări, ca Polonia, Slovacia și Ungaria s-au arătat solidare față de eforturile Bulgariei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel