Comisia Europeană vrea ca Albania să înceapă discuțiile pentru aderarea la UE

Stefan Fule
Stefan Fule

Albaniei ar trebui să i se permită începerea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europenă, crede Comisia Europeană, brațul Executiv al UE.

Comisarul Stefan Fule a precizat că, pentru a deveni al 29-lea stat al Uniunii în următorii ani, Albania trebuie să-și întărească lupta împotriva corupției și crimei organizate, scrie EuObserver.

Guvernele statelor membre UE vor decide dacă candidatura Albaniei va deveni una oficială la un summit din Decembrie.

"Există cinci priorități cheie care stau între Albania și începerea discuțiilor privind accederea: corupția, crima organizată, sistemul judiciar, reforma adinistrativă și drepturile omului", a spus Fuele.

Croția a devenit, de la 1 iulie, al 28-lea stat membru UE și al doilea, după Slovenia, din fosta Iugoslavie.

Serbia, Muntenegru și Macedonia au primit deja statutul de candidat, dar este improbabil ca integrarea lor să se materializeze mai devreme de 2020.

Totodată, Comisia Europeană a anunțat reluarea discuțiilor cu Turcia în ceea ce privește aderarea Ankarei la UE, după ce în iunie dialogul a fost sistat pe fondul represiunii guvernamentale împotriva protestelor de la Istanbul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel