Codrin Ștefănescu, audiat. Prima declarație: Au zis că mă aduc cu mandat

Codrin Ștefănescu
Codrin Ștefănescu

Secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu a vorbit, la Antena 3, în emisiunea ”Descoperiți”, cu Andreea Sava, despre audierea la Parchetul General. 

”Sunt genul de șicane cu care ne-am obișnuit” a spus Codrin Ștefănescu. El a mărturisit: ”Am fost chemați acum pentru că acum 4 ani un coleg ne-a făcut o plângere că l-am exclus ilegal. Noi, cei din PSD, nu ne smiorcăim. (...) Toate șicanele, presiunile, hărțuirile nu ne sperie deloc. Vom continua tot ce am promis. Acum suntem încă vânați și hărțuiți, dar nu-i nicio problemă, mergem până la capăt. Sistemul e puțin amețit, sunt ultimele lui puteri”. 

Codrin Ștefănescu a primit două înștiințări în aceeași zi: ”Am primi o înștiințare în care eram anunțat că trebuie să mă prezint. M-am prezentat ca să-mi dea o citație. Apoi, la 20 de minute, mi-a mai venit încă o înștiințare, ca să mă mai duc încă o dată... ceva, o bătaie de joc. M-am dus fără avocat, pentru că așa s-a dorit. Nu mi s-a acordat nicio amânare. (...) I s-a spus avocatului meu că nu se poate cu amânare, cu avocat, cu nimic, să vină Ștefănescu că, dacă nu, scria în a doua înștiințare că pot să fiu adus și cu mandat. Pentru o cauză stupidă de acum patru ani, mi se pare total nefiresc, dar nu ne smiorcăim, am văzut foarte multe abuzuri, am fost la procesele colegilor mei”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel