Premierul Marcel Ciolacu, vizită la Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA

Sursa foto: Guvernul României
Sursa foto: Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu şi-a început vizita oficială în Statele Unite ale Americii la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, unde a comemorat, duminică, victimele genocidului din cel de-Al Doilea Război Mondial.

El a încheiat turul muzeului în Sala Amintirii (Hall of Remembrance), un spaţiu de reculegere, unde a aprins o candelă, alături de membri ai delegaţiei sale oficiale. Marcel Ciolacu a semnat apoi în cartea de onoare a Muzeului.

Alături de delegaţia română s-au aflat ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, şi ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru. Ghidul delegaţiei în muzeul memorial a fost directoarea instituţiei, Sara Bloomfield.

Sursa foto: Guvernul României

Ea i-a transmis premierului că România este considerată un lider în ceea ce priveşte amintirea istoriei Holocaustului. "Mulţumesc foarte mult", a spus ea.

Totodată, a vorbit despre simbolistica Muzeului, despre "fractura în civilizaţia Occidentală" în cel de-Al Doilea Război Mondial şi despre "cum a fost posibil ca nişte oameni să facă aşa ceva altor oameni, lucru care a început într-o ţară precum Germania, cu o populaţie foarte educată, foarte evoluată, cu o constituţie democratică, stat de drept, care a alunecat în genocid".

Astfel, potrivit lui Bloomfield, Muzeul vorbeşte "despre rolul SUA în lume şi despre toţi oamenii cărora le pasă de viitorul libertăţii şi demnităţii umane".

Duminică seara, şeful Executivului se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din zona Washington - Virginia - Maryland.

Sursa foto: Guvernul României

Care este programul premierului

Luni, acesta participă la ceremonia oficială de depunere a unei coroane de flori la Cimitirul Eroilor Arlington din Washington. Ceremonialul include 19 salve de tun şi onorul drapelului.
.
Ulterior, premierul român se va întâlni, la Pentagon, cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin şi cu şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken. La finalul zilei, se va întâlni şi cu Jennifer Granholm, secretar pentru Energie al SUA.

Marcel Ciolacu este în vizită oficială la Washington D.C. şi la New York până miercuri, împreună cu o delegaţie guvernamentală din care fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Economiei, Radu Oprea.

Conform unui comunicat al Guvernului, el va avea întrevederi cu mai mulţi înalţi oficiali americani. Astfel, la Departamentul de Stat al SUA, premierul se va întâlni cu secretarul de stat american Antony Blinken. De asemenea, şeful Executivului va avea întrevederi cu secretarul apărării, Lloyd Austin şi cu secretarul pentru energie al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm.

Un punct important al vizitei reprezintă întrevederile, la New York, cu Antonio Guterres, secretarul general al Naţiunilor Unite şi cu Dennis Frances, preşedintele Adunării Generale ONU.

Programul vizitei va include întrevederi cu reprezentanţii conducerii Comitetului pentru forţe armate din Camera Reprezentanţilor, Mike Rogers şi Adam Smith, cu co-preşedinţii Comitetului pentru relaţii externe din Senatul SUA, senatorii Ben Cardin şi James Risch şi cu co-preşedinţii Grupului de prietenie cu România din Camera Reprezentanţilor, Mike Turner şi Elissa Slotkin. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel