Wang Yan a ajuns marți la DNA după ce Cătălin Hideg, denunțătorul în dosarul Coldea-Dumbravă, a afirmat că Wang este persoana care l-a conectat cu Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI.
Dar cine este Wang Yan și ce rol a avut el în "afacerea Shanghai"?
Acest caz este unul extrem de controversat, în care justiția ar fi mușamalizat modul în care 10 oficiali români au protejat o rețea chinezească de exploatare a minorilor și de trafic de persoane către UE, rețea care a operat în România.
Dosarul "afacerea Shanghai" se rezumă la o rețea de trafic de minore, trafic transfrontalier și spionaj, luată în vizor de către SRI, MAI și DIICOT în anul 2005. Diverși cetățeni chinezi prezenți în țara noastră au exploatat sexual fete. Unele dintre acestea erau minore. Acoperirea grupului infracțional se facea prin salonul de masaj al restaurantului Shanghai.
De mai multe ori, disperate din cauza exploatării și închise cu gratii în apartamente, unele dintre fete au apelat la poliție. Patrulele au venit până la ușa apartamentului și apoi au plecat. Nu s-a întreprins nicio acțiune.
Ofițeri de poliție, comisari de gardă financiară, magistrați și ofițeri SRI au oferit protecție rețelei Shanghai, susțin jurnaliștii de investigație ce sunt prezenți în dosar. Oficialii statului român au primit bani și favoruri sexuale, totul în schimbul serviciilor făcute rețelei de chinezi. O parte dintre fete erau minore, din orașe îndepărtate, zone defavorizate sau izolate, din familii cu o situație socio-economică precară.
În urma descoperirilor din 2005, doar câțiva chinezi și "pești" au fost trimiși în închisoare. Ceilalți implicați, precum ofițerii români complici și alți chinezi au scăpat cumva miraculos, dosarul fiind mușamalizat. Reporterii de investigații au reușit la începutul lui 2018 să acceseze din nou dosarul.
Un nume important care a apărut în înregistrările cazului este cel al chinezul Wang Yan, fiind denumit și "Alexandru Ioan". Totodată, el figura drept "Senatorul" în discuțiile înregistrate de procurori. Rolul său în rețea era uriaș, potrivit stenogramelor.
Wang Yan a fost considerat de către SRI "pericol pentru siguranța națională" și i s-a retras cetățenia română în 2013. Deși a plecat înapoi în China, în noiembrie 2014 a primit drept de ședere pentru 5 ani în România. Wang Yan avea, în aprilie 2018, exclusivitate pe contractul de la Cuprumin.
"Societatea Cupru Min, cu sediul în Abrud, reprezentată prin director general ing. Nicolae Turdean, numită în continuare vânzător, și Societatea Merlion Resources Holding Limited, cu sediul în Hong Kong, reprezentată prin domnul Wang Yan – împuternicit, numită în continuare cumpărător", se regăsea în documentul expus de ziariști. Chinezii au cumpărat toată producția de concentrat de cupru a țării, pe doi ani.
Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt cercetați de DNA pentru "trafic de influență și spălare de bani". Magistrații afirmă că cei doi generali i-au garantat omului de afaceri Cătălin Hideg că nu va face închisoare. Condiția impusă era una cât se poate de directă. Generalii sunt acuzați că au cerut suma de 600.000 de euro, oferită de Hideg prin intermediul unui avocat.
Marți, 28 mai, procurorii l-au interogat pe Wang Yan. Potrivit informațiilor inițial difuzate de postul TV Aleph News, denunțătorul Cătălin Hideg a explicat că a ajuns să-l cunoască pe Florian Coldea prin intermediul cetățeanului chinez Wang Yan, implicat și în dosarul Shanghai. Surse judiciare au confirmat independent pentru HotNews această informație.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu