Analistul politic Bogdan Chirieac i-a răspuns premierului Victor Ponta, care a afirmat despre el că ”a fost cu statul de drept, indiferent care a fost acel stat de drept”.
Prezent luni seară la Realitatea TV, Bogdan Chirieac a afirmat că reprezentatul statului de drept este chiar premierul Victor Ponta.
”Sunt de partea statului de drept, cum tocmai am avut onoarea să îmi spună dl Ponta într-o emisiune în această seară.
Reprezentantul statului de drept este șeful Guvernului. Președintele, primul-ministru sunt reprezentanți de seamă ai statului de drept. La fel ca președinții celor două Camere ale Parlamentului.
Poate sunt o mică parte a statului de drept, dar nu pot fi reprezentantul statului de drept.
Eu cred că un stat de drept nu este doar un stat care închide oameni care au greșit sau n-au greșit. Eu cred că un stat de drept este un stat care, în primul rând, își apără cetățenii, respectă drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Eu aș zice că trebuie schimbată paradigma de la dl Băsescu, pentru că dl Băsescu așa a înțeles-o dânsul, că era Securitatea și era dreaptă Securitatea. (...) Și, într-adevăr, dl Ponta n-a schimbat absolut nimic în societate, tocmai fiindcă a considerat-o foarte corectă și foarte bună pentru România.
Deci, oricum am spune-o, dl Ponta este reprezentantul statului de drept”, a reacționat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu