Centură București. Patru benzi pe toată zona de nord-vest

Şoferii pot circula, începând de vineri, pe patru benzi pe întreaga centură de nord-vest a Capitalei, informează Ministerul Transporturilor. 

Potrivit unui comunicat al MT a fost deschis circulaţiei şi pasajul care tranzitează apeductele Apa Nova, poziţionat la km 57+740 al centurii de nord-vest a Capitalei. 

Lucrările, care s-au încheiat vineri, se adaugă sectorului de 7,5 km, cuprins între km 55+465 (intersecţia dintre Centura Bucureştiului cu A1) şi km 63+400, care a fost deschis la patru benzi în urmă cu aproximativ două luni. 

Aceste lucrări fac parte din contractul de modernizare a centurii rutiere a municipiului Bucureşti, între A1- DN7 şi se ridică la o valoare de 106,6 milioane lei, fără TVA. 

Lucrările pe acest sector, începute în luna mai 2013, au fost accelerate anul acesta, după ce au stagnat o perioadă importantă de timp. 

CNAIR SA a scos la licitaţie, în prima parte a acestui an, şi proiectul de modernizare la patru benzi a sectorului  DN2-A2, aflat în nord-estul centurii Capitalei, contract pentru care ofertele se află în faza de evaluare. 

Se preconizează că lucrările se vor încheia la sfârşitul anului 2019, astfel încât circulaţia pe întreaga centură de nord a Bucureştiului să se poată desfăşura pe patru benzi, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel