Cel puțin 300 de persoane au fost ucise în atentatul asupra Teatrului Dramatic din Mariupol

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Federația Rusă a ucis cel puțin 300 de persoane în Mariupol, la atentatul cu bombă de la Teatrul Drama.

Oficialii locali din orașul asediat Mariupol afirmă că se știe că cel puțin 300 de persoane au fost ucise în atentatul cu bombă de pe 16 martie de la Teatrul Drama.

Se crede că aproximativ 1.300 de persoane s-ar fi adăpostit în clădire, doar 150 de supraviețuitori fiind scoși de sub dărâmături imediat după atac.

The Guardian anunță că, potrivit unor surse, majoritatea celor din teatru se ascunseseră de bombardamente sub scenă, iar molozul bloca ieșirea.

În Mariupol nu funcționează niciun serviciu de urgență, iar luptele intense și bombardamentele din apropierea teatrului au împiedicat încercările de salvare.

Teatrul ar fi fost bombardat de un avion rusesc

Într-o declarație de vineri dimineață, un purtător de cuvânt al Consiliului municipal a declarat că poate împărtăși un nou bilanț al victimelor tragediei: „Din păcate, începem această zi cu vești proaste. De la martori oculari, se pare că aproximativ 300 de persoane au murit în Teatrul Dramatic din Mariupol ca urmare a unui bombardament venit dintr-un avion rusesc. Până în ultima clipă, vreau să cred că toată lumea a reușit să scape. Dar cuvintele celor care se aflau în interiorul clădirii în momentul acestui act terorist spun altceva”.

Declarația continuă astfel: „Teatrul Drama a fost distrus cu cinism de către mesagerii . Acești fasciști ai secolului XXI nu au fost opriți nici de inscripția uriașă CHILDREN, nici de declarațiile oamenilor înșiși că acolo se aflau doar oameni pașnici - femei, copii, bătrâni”.

Clădirea Teatrului Dramatic din Mariupol, unde erau adăpostiți peste 1.000 de persoane, a fost bombardată pe 16 martie. Kremlinul a negat bombardarea teatrului, scrie Mediafax.

Lovitura Occidentului pentru Rusia. Cifrele care arată că țara lui Putin se duce în cap

Inflaţia din Rusia a accelerat la cel mai ridicat nivel din 2015, industria de petrol şi gaze, motorul economiei ruseşti, este sub presiune puternică, iar fondul pentru zile negre al ţării se topeşte.

Inflaţia anuală din Rusia a acce­lerat la 14,53% în săptămâna în­che­iată pe 18 martie, cel mai ridicat nivel din noiem­brie 2015, în creştere de la 12,54% cu o săptămână în urmă, în con­diţiile în care rubla aflată în de­pre­cie­re puternică a împins dramatic pre­ţu­rile în sus pe fondul sancţiunilor occi­dentale fără prece­dent, scrie Reuters.
Banca centrală a ţării, care ţinteşte o inflaţie anuală de 4%, şi-a menţinut dobânda de referinţă la 20% în martie, avertizând cu privire la o iminentă creştere pronunţată a inflaţiei şi la un viitor declin economic.

În acelaşi timp, războiul purtat de Putin în Ucraina şi valul de sancţiuni occidentale lansat ca reacţie la acesta încep să afecteze motorul economic al Rusiei: industria de petrol şi gaze, notează The Wall Street Journal (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel