Un poliţist de origine română din Suedia a spus că cel mai periculos lucru pentru agenţi nu este lupta cu infractorii. Iată de ce.
"Când am făcut documentarul Sânge pe Şosea (VEZI AICI), am avut invitat un poliţist de origine română din Suedia, din Malmo. Acesta a spus, pe româneşte şi foarte clar, că la şcoala de ofiţeri de poliţie li s-a spus că cel mai periculos lucru pe care îl vor face nu va fi lupta cu infractorii, ci condusul maşinii.
De asta ei fac nişte programe foarte dezvoltate, ample, de zile întregi, săptămâni întregi. Poliţiştii din Suedia sunt foarte bine antrenaţi. De ce? Pentru că poliţistul, mai ales când este în misiune, în afară de a fi şofer, este sub stresul acţiunii la care participă. De multe ori, acţiunile sunt cu multă adrenalină, trebuie să prindă hoţi, criminali. Şi nici nu ştiu dinainte cum e persoana pe care o urmăresc, poate fi cineva înarmat, un scandalagiu, un sinucigaş.
În România, în 2019, au fost 10 poliţişti din România în Ungaria la un training pentru a putea să îi înveţe pe alţii din MAI despre conducerea defensivă. Ce făceau ei în poligoanele din Ungaria făceau de fiecare dată cu sistemele sonore pornite. De ce? Ca să te obişnuieşti cu condiţiile în care urmează să conduci maşina, să fii sub stresul sirenei. Asta se întâmplă când conduci o maşină cu girofar", a declarat Titi Aur la DC Conducem.
"Eu am făcut armata la Bacău, la Securitate. Şi am fost pe maşină de la Contrainformaţii. Când aveam 18 ani şi un pic, mergeam cu girofar şi sirenă, sub stresul misiunii. Şi atunci chiar erau anumite misiuni foarte speciale. Am avut, să zic, o armată cu peripeţii din punctul ăsta de vedere. Şi ştiu ce înseamnă să mergi în aceste condiţii. Când în dreapta mea s-a urcat un colonel de Securitate din Bucureşti, care era un fel de Dumnezeu la vremea aia, şi mi-a spus "fruntaş, cu mine nu stai să te asiguri, treci, că eşti în misiune"... Mie mi-a plăcut asta, dar ştiu ce înseamnă să fii într-o autospecială", a mai spus Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu