Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat marţi că s-a făcut o solicitare către Curtea Europeană a Drepturilor Omului să amâne luarea unei decizii pentru situaţia din penitenciare, decizie care ar obliga România să plătească aproximativ 80 de milioane de euro pentru întreţinerea deţinuţilor
”Guvernul a adoptat un memorandum prin care a solicitat CEDO să amâne puţin luarea unei decizii pilot, pentru că aceasta ar însemna un cost foarte mare pentru statul român. România nu ar fi prima ţară membră a Consiliului împotriva căreia s-ar putea pronunţa o asemenea decizie pilot. Avem precedentul Italiei, iar CEDO a obligat statul italian să plătească 8 euro pe zi pentru fiecare zi de detenţie, pentru toate persoanele aflate în condamnare, de la data la care au intrat în condamnare şi, inclusiv, retroactiv. Asta înseamnă că statul italian plăteşte 78 de milioane de euro pe an (...) pentru România, şi dacă nu vor fi 8 euro pe zi, şi dacă spunem 4 euro pe zi, din calculele pe care noi le-am făcut, funcţie de populaţia aflată în detenţie, în jur de 28.000 de persoane, în funcţie de pedepsele pe care le au de executat estimările noastre sunt că tot cam aşa, în jur de 80 de milioane de euro ar avea statul român de plătit”, a declarat Raluca Prună, în faţa Comisiei de abuzuri din Camera Deputaţilor, scrie realitatea.net.
Guvernul s-a obligat ca, în maxim opt săptămâni, să vină cu o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea situaţia din penitenciare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu