Ce salarii aveau șefii de la Mic.ro, una dintre afacerile lui Patriciu intrate în insolvență

mic
mic

Șefii de la Mic.ro, una dintre afacerile lui Dinu Patriciu intrate în faliment, aveau salarii cuprinse între 5. 000 și 10. 800 de euro, potrivit datelor care au fost publicate de  RVA Insolvency, administratorul judiciar al Mic.ro Retail.

Pe listă se regăsesc şi foşti membri ai Consiliului de Administraţie al grupului Mercadia, între care Vlad Şeitan, care a avut în ianuarie un salariu de 47.139 lei ( circa 10.800 euro), Roxana Baias, al cărei salariu în aceeaşi lună a fost de 24.609 lei (5.600 euro), Anca Vlad - 32.639 lei (7.500 euro) sau Richard Joachim Mansel - 25.459 lei (5.800 euro), după cum rezultă dintr-o notă a RVA Insolvency, administratorul judiciar al Mic. ro Retail. Şerban Mihaela, directorul de operaţiuni, a avut în ianuarie un salariu de 21.459 lei.

Totodată, cei peste 4. 000 de salariați ai  Mic.ro Retail aveau de încasat, la data intrării în insolvenţă a companiei controlate de Dinu Patriciu, circa 2,18 milioane de euro. Suma reprezintă valoarea totală a creanţelor salariale, mai exact salariile pe luna ianuarie, pe jumătate din luna februarie, precum şi bonurile de masă aferente lunii noiembrie şi garanţiile reţinute din salarii, potrivit gandul.info.

Citește și:

Salariații Mic.ro au de recuperat de la Patriciu peste două milioane de euro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel