Ce le promite Hillary Clinton americanilor. Planul a fost dezvăluit

Într-un discurs pe teme economice ținut joi într-o suburbie a Detroitului, Hillary Clinton a prezentat un plan economic care ar urma să creeze locuri de muncă și venituri mai mari, relatează DPA.

Candidata Partidului Democrat la președinția SUA susține că programul său înseamnă "cele mai mari investiții în locuri de muncă bine plătite, de la al doilea război mondial încoace". Statele Unite ar urma să construiască și să modernizeze drumuri, poduri, porturi și aeroporturi, care potrivit lui Clinton "trebuiau făcute de multă vreme".

Propunerile ei sunt opuse celor ale lui Donald Trump, contracandidatul din partea Partidului Democrat. Clinton susține că planurile economice ale lui Trump vor duce la pierderea câtorva milioane de locuri de muncă. Ea a prezentat și o analiză independentă, despre care a afirmat că dă cifre: 10 milioane de locuri de muncă noi conform planului Clinton si 3,4 milioane mai puține conform planului Trump. Donald Trump însuși ar beneficia de o nouă modalitate legală de evitare a taxelor pe care a propus-o luni, iar cei mai bogați 400 de americani ar fi scutiți de impozite de 15 milioane de dolari pe an fiecare, a mai afirmat Hillary Clinton.

Candidata și-a reafirmat fără echivoc opoziția față de acordul comercial cunoscut ca TPP (Parteneriatul Trans-Pacific). "E timpul să facem comerțul să lucreze în sfîrșit pentru noi, nu împotriva noastră", a declarat ea. Printre modalitățile propuse se numără numirea unui procuror șef pentru comerț, triplarea numărului de angajați în instituțiile care aplică legile comerciale și impunerea unor tarife speciale pentru țările care încalcă regulile.

Planul Clinton mai include studii medii gratuite pentru americanii din clasa de mijloc și acces la internet cu viteză mare pentru toate locuințele din SUA, până în 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel