Ce a făcut Papa Francisc în ultima zi de viață

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

După ce a petrecut mai mult de cinci săptămâni în spital din cauza unei pneumonii duble, medicii i-au spus Papei Francisc că are nevoie de două luni de odihnă - dar liderul celor 1,4 miliarde de catolici din lume a continuat să lucreze până la sfârşit, relatează Reuters.

În Duminica Paştelui, cu o zi înainte de moartea sa, la vârsta de 88 de ani, Francisc a avut prima sa apariţie publică prelungită din februarie, intrând în Piaţa Sfântul Petru într-un papamobil alb pentru a saluta mulţimile care îl aclamau.

Şi pentru a doua oară de când a părăsit spitalul pe 23 martie, papa s-a întâlnit duminică şi cu lideri străini, primindu-l pe vicepreşedintele american JD Vance la reşedinţa sa pentru o scurtă întâlnire.

Prim-ministrul croat, Andrej Plenkovic, şi familia sa au avut, de asemenea, o scurtă întâlnire cu Francisc duminică.

În ultima sa apariţie publică de duminică, Francisc a rostit doar câteva cuvinte, urând un Paşte fericit cu o voce răguşită celor aproximativ 35.000 de persoane adunate în Piaţa Sfântul Petru.

Într-un mesaj tradiţional de Paşte, citit de un consilier, Francisc a reiterat apelul său frecvent pentru o încetare a focului în Gaza, numind situaţia umanitară din enclavă "deplorabilă".

Papa a cerut, de asemenea, grupării militante palestiniene Hamas să elibereze ostaticii rămaşi şi a condamnat ceea ce a numit o tendinţă "îngrijorătoare" a antisemitismului în lume.

Părintele Gabriel Romanelli, de la o parohie din Gaza unde Papa a sunat în mod regulat în timpul războiului dintre Israel şi Hamas, a declarat pentru Vatican News: "Papa ne-a sunat pentru ultima dată sâmbătă seara, chiar înainte de Vigilia Pascală, când ne rugam Rozariul. El ne-a spus că se roagă pentru noi, ne-a binecuvântat şi ne-a mulţumit pentru rugăciunile noastre în favoarea sa".

Ministrul familiei din Italia, Eugenia Roccella, a declarat că Francisc a dat totul, până la capăt. Papa, a spus ea într-un comunicat, "a ales să nu se menajeze, transmiţând prin suferinţa sa, prin apropierea sa fizică, un mesaj despre întreaga sa papalitate".

Pentru cineva aflat în convalescenţă după o boală prelungită, Francisc lucra din greu.

Cardinalul Michael Czerny, un înalt oficial de la Vatican care a fost apropiat de Francisc, a declarat: "Odihna absolută nu vindecă", adăugând: "El a îmbinat convalescenţa cu calitatea sa de episcop al Romei".

Czerny a spus că Papa a fost devotat muncii sale de a conduce catolicii din întreaga lume.

Citând o instrucţiune pe care Francisc a dat-o adesea episcopilor catolici pentru a se asigura că sunt aproape de turmele lor, Czerny a spus: "A murit cu mirosul oilor pe el".

Austen Ivereigh, un biograf al lui Francisc, a declarat că pontiful "a ascultat cu atenţie sfaturile medicilor săi, dar prima sa prioritate a fost misiunea sa de prezenţă".

Francisc, a spus Ivereigh, a fost "un maestru al sincronizării". "S-a asigurat că vom avea un papă de Paşte şi şi-a continuat misiunea de prezenţă până la sfârşit", a declarat biograful.

De la întoarcerea din spital, Francisc a fost îngrijit 24 de ore din 24 de o asistentă medicală, potrivit Vaticanului. Papa a primit oxigen peste noapte şi în timpul zilei, în funcţie de nevoie, cu ajutorul unui mic furtun.

În timpul şederii sale în spital, Papa a folosit, de asemenea, ventilaţie mecanică neinvazivă, care implică plasarea unei măşti pe faţă pentru a ajuta la împingerea aerului în plămâni. El nu a mai folosit ventilaţia după ce a părăsit spitalul, a comunicat Vaticanul.

Citește și: Vaticanul confirmă cauza morții Papei Francisc: AVC și insuficiență cardiacă / Ce a scris în testamentul său 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel