Cazanciuc: Iohannis a transmis un MESAJ foarte CLAR - alegerile vor avea loc în VÂRF de pandemie. Ultima piesă din PUZZLE

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, susține că președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj foarte clar privind organizarea alegerilor parlamentare.

Preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a declarat vineri că preşedintele Klaus Iohannis, prin retrimiterea la Parlament a legii prin care alegerile parlamentare puteau fi amânate, a transmis un mesaj foarte clar - alegerile vor avea loc în vârf de pandemie, transmite Agerpres.

"Astăzi, preşedintele Iohannis a transmis un mesaj foarte clar - alegerile vor avea loc în vârf de pandemie, pe 6 decembrie. Nu îl interesează sănătatea, educaţia, economia, ci toată puterea. De la început, acesta a fost singurul lor obiectiv - să aibă toată puterea. Au eşuat în domeniul sănătăţii, au adâncit pandemia, au eşuat în domeniul economic, au îngropat România în datorii, au umplut buzunarele firmelor peneliste şi au lăsat pe drumuri sute de mii de salariaţi. Au compromis grav agricultura, au pus în pericol siguranţa alimentară a ţării, iar preţurile pur şi simplu au luat-o razna.

Au aruncat vina pe toată lumea, pe vârstnici, pe copii, pe părinţi, pe antreprenorii din HORECA, mai puţin pe politrucii lor. Nu au luat nicio măsură coerentă. Au minţit, au dezinformat, au manipulat cifrele pandemiei după propriile interese. (...) Astăzi s-a produs ultimul pas din lanţul preşedintelui Iohannis şi al PNL - preşedintele a retrimis la Parlament legea prin care alegerile parlamentare puteau fi amânate", a spus Cazanciuc într-un mesaj video publicat pe Facebook.

 

"Un puzzle"

 


El a adăugat că PNL ar avea un plan în trei paşi.

"Pasul unu a fost descurajarea participării la vot a categoriilor care nu-i votează. Au decis să facă alegeri în vârf de pandemie pentru a-i speria şi a-i ţine acasă. Pasul doi a fost manipularea datelor privind evoluţia pandemiei, toate raportările din ultima perioadă ne-au arătat că Guvernul prezintă datele care avantajează PNL. Nu există criterii clare, ci doar criterii care sunt schimbate după interesele politice ale PNL. Pasul trei - blocarea cu orice preţ a Parlamentului de a schimba data alegerilor. Au folosit toate tertipurile legislative pentru a amâna intrarea în vigoare a legii care permite Parlamentului să stabilească data alegerilor dacă pandemia devine extrem de gravă. Astăzi au aşezat ultima piesă din acest puzzle. Preşedintele a retrimis la reexaminare legea, tergiversând intrarea ei în vigoare. Calculul lor este profund greşit.", a menţionat acesta. 

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy