”Carta albă”. Juncker ”distruge” UE. ”Are un SCENARIU preferat. Este inadmisibil”

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că Uniunea Europeană nu are nevoie de cinci scenarii, ci de unul singur, o Europă unită, cu o singură viteză. 

Victor Negrescu a reacționat la scenariile propuse de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu privire la viitorul UE după Brexit. 

[citeste si]

”Din păcate pentru Europa, domnul Juncker lansează o serie de idei cu un potențial distructiv pentru Uniunea Europeană! Președintele CE vine cu un document de lucru privind viitorul UE fără o consultare publică temeinică în prealabil și având deja în minte scenariul preferat. Cu alte cuvinte, îi pune pe europeni în fața faptului împlinit. Este inadmisibil ca șeful CE să vorbească, în mod oficial, despre o Europă cu două sau mai multe viteze, contrazicând astfel flagrant principiile fundamentale ale UE. Iar acest lucru se petrece tocmai în momentul în care avem nevoie de o Europă cât mai unită!”, subliniază europarlamentarul PSD.

Amplă dezbatere

Victor Negrescu consideră că, în actualul context, este extrem de necesară o amplă dezbatere la nivel european, la care să participe toate instituțiile europene, toate grupurile politice și toate statele membre. El are în vedere că ”deciziile cruciale pentru viitorul Uniunii nu pot fi luate în funcție de viziunea unui singur om, fie el și președintele Comisiei. Tocmai de aceea, consider că viitorul președinte al Comisiei Europene trebuie să fie desemnat dintre cei care participă în alegerile europene, fiind deci votat și el de cetățenii europeni”. 

Eurodeputatul atrage atenția că România nu poate accepta o poziție marginală în UE.

NU pentru un viitor al destrămării

”România nu a făcut sacrificii ani de zile pentru a se integra într-o Uniune Europeană de rang 2. Vrem și merităm să fim considerați egali, pentru că doar așa arătăm că toate crizele actuale (fie că e vorba de Brexit, de criza refugiaților sau de isteriile populiste) pot fi cu adevarat depășite. Din păcate, actualii politicieni din fruntea UE ignoră tot mai mult aceste aspecte și, cel mai grav ignoră vocea tinerilor europeni, cei care sunt cei mai pro-europeni. Ei își doresc un viitor al Europei unite, nu unul al destrămării”, a mai adăugat Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel