Carnea, definiție oficială. Care sunt consecințele

Friptură
Friptură

Missouri a devenit marţi primul stat american care a definit în mod oficial carnea ca un aliment de provenienţă animalieră.

Consecința este că produsele de origine vegetală nu vor mai putea să folosească această denumire, spre bucuria crescătorilor de vite, informează AFP. Astfel, nu vor mai putea să existe pe piaţa produse precum 'friptură din tofu' şi 'cârnaţi vegetarieni'.

Producătorii nu vor mai putea de acum înainte să comercializeze înlocuitori de origine vegetală  ai cărnii  folosind termeni care sunt de obicei rezervaţi produselor obţinute din carnea unor animale. Proiectul de lege, aprobat în luna mai, a fost susţinut de industria cărnii de vită, deosebit de puternică în acest stat majoritar rural aflat în centrul Statelor Unite.

'Este vorba despre a proteja integritatea produselor pentru care familiile ce trăiesc în ferme muncesc din greu pentru le obţine, în întreaga ţară, în fiecare zi', a explicat o asociaţie a crescătorilor de animale din Missouri într-un comunicat, sperând că şi alte state americane vor urma acest exemplu. The Good Food Institute, o asociaţie ce promite produse alternative faţă de carnea convenţională, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de această lege şi a depus luni o plângere la un tribunal american.

Carnea, produs tradițional

Dezbaterea generată de etichetarea cărnii a devenit tot mai importantă în Statele Unite, unde Asociaţia crescătorilor de bovine americane (USCA) a depus la Ministerul Agriculturii o petiţie prin care a cerut ca termenul 'carne' să fie rezervat pentru a defini doar carnea unui animal născut, crescut şi sacrificat într-o manieră tradiţională.

În Franţa, deputaţii au adoptat în aprilie un amendament ce vizează 'interzicerea anumitor practici comerciale înşelătoare pentru consumator'. Textul vizează mai ales produsele 'care asociază termeni precum 'friptură', 'file', 'bacon' şi 'cârnaţi' cu produse care nu sunt compuse doar - sau deloc - din carne'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel