Capsula Crew Dragon a andocat la Staţia Spaţială Internaţională - VIDEO

NASA
NASA

Capsula Crew Dragon a companiei SpaceX, transportând patru astronauţi la bord şi lansată duminică de la o bază americană, a andocat la Staţia Spaţială Internaţională (ISS). 

Astfel s-a pus capăt perioadei de nouă ani în care transportul astronauţilor în spaţiu a depins de rachetele ruseşti, informează DPA.

Trapa dintre Crew Dragon şi staţia spaţială se va deschide după egalizarea presiunii între cele două vehicule, a precizat Agenţia spaţială americană NASA într-un comunicat. Capsula a andocat luni, la ora 11:01 PM (04:01 GMT, marţi), la doar 24 de ore de la lansarea de la Centrului Spaţial Kennedy în Florida.

NASA speră ca lansarea să marcheze începutul unei serii de zboruri regulate către staţia spaţială de la baze de lansare din Statele Unite.

Este al doilea zbor cu echipaj uman asigurat de SpaceX după lansarea istorică a astronauţilor Bob Behnken şi Doug Hurley în luna mai la bordul unei nave spaţiale Crew Dragon, aminteşte DPA. Misiunea lor Demo-2 a reprezentat prima lansare din Statele Unite în aproape un deceniu şi prima dată când o firmă privată, mai degrabă decât o agenţie spaţială guvernamentală, a trimis oameni pe orbită.

Pentru SpaceX, o companie din domeniul zborurilor comerciale în spaţiu, fondată de Elon Musk, această lansare reprezintă ultima demonstraţie majoră necesară înainte ca NASA să-i certifice sistemul de zboruri spaţiale pentru curse regulate cu echipaj uman, deschizând totodată drumul pentru posibile curse turistice.

Misiunea Crew-1 a devenit prima care a utilizat modulul certificat Crew Dragon şi racheta Falcon 9 operate de SpaceX. La bordul capsulei Crew Dragon s-au aflat astronauţii NASA Michael Hopkins, Victor Glover şi Shannon Walker, alături de Soichi Noguchi, de la agenţia spaţială japoneză JAXA, care îşi încep misiunea de şase luni la bordul ISS, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel